În timp ce România ține gradul de amenințare teroristă la ”albastru”, românii mărturisesc, într-o proporție mare, că aceasta este o teamă reală.
La o lună de când toată atenția mondială este îndreptată spre Orientul Mijlociu, în urma atacului grupării Hamas asupra Israelului, cel mai sângeros din ultimii 50 de ani, românii și-au exprimat temerea cu privire amenințarea teroristă care a ieșit deja din zona conflictului.
Astfel, potrivit unui sondaj INSCOP realizat la comanda news.ro, la întrebarea ”cât de îngrijorat sunteți de efectele pe care războiul dintre Israel și Hamas le-ar putea avea asupra României”, aproape două treimi dintre repondenți au afirmat că sunt îngrijorați, 34,1% foarte mult, iar 32%, foarte mult.
Captură sondaj INSCOP
De asemenea, 12,6% au spus că sunt destul de puțini îngrijorați, 19,3% destul de puțin/deloc, în timp ce numai 1,9% nu știu sau nu răspund.
În ceea ce privește care este cea mai mare temere a românilor legat de războiul din Orientul Mijlociu, 42,3% dintre cei care au spus că se tem foarte mult, destul de mult sau destul de puțin (78,7 dintre repondenții inițiali) au afirmat că se tem de creșterea amenințărilor teroriste, 19,9% de creșterea combustibilului, iar 14,5% de sporirea numărului de refugiați.
Captură sondaj INSCOP
1,8% dintre cei întrebați au spus că nu știu sau că nu răspund la această întrebare.
Cum avem în față două războaie, cel din Ucraina, început în 24 februarie 2022, respectiv cel din Orientul Mijlociu, din 7 octombrie, românii au fost întrebați care dintre cele două conflicte le dau mai multe motive de îngrijorare.
Astfel, potrivit datelor INSCOP, 49% dintre cei chestionați se tem mai mult de războiul de la graniță, dintre Ucraina și Rusia, 29% se tem de cel din Orientul Mijlociu, în timp ce 15,9% dintre români se tem în aceeași măsură de ambele războaie, iar 6% nu știu sau nu răspund.
Captură sondaj INSCOP
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.100 de persoane, în perioada 23 octombrie - 2 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu