EXCLUSIV  Românii şi-ar putea pierde buletinul, dacă nu stau la adresa din acte. Bulai: Exces aberant. Poliţia nu ştie nici câţi oameni sunt în România

Foto: Pexels
Foto: Pexels

Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică un proiect de lege conform căruia românii care nu locuiesc la adresa din buletin îşi vor pierde actul de identitate.

"Contribuţia noastră la cultura lumii este dosarul cu şină. Nu restaurantul cu ciorbă de burtă. De la 1 ianuarie ar fi trebuit să dispară, dar pe 20 ianuarie vine Poliţia Română cu un plan în care să ia cărţile de identitate dacă îi prinde pe români că nu locuiesc la domiciliul din buletin. Dacă cineva are două case, dacă stă la mama, etc... ", a punctat Val Vâlcu. 

"Este o reacţie tâmpită a Poliţiei. care de 20 de ani a pierdut controlul administrativ al cetăţenilor din România. Există o parte de adevăr. Există oameni care au buletine neschimbate şi care s-au mutat de mult. Eu stau la actuala locuinţă de 22 de ani deja. Până acum 3-4 ani, din când în când mai venea câte o hârtie de la justiţie, de la credite, recuperatori, etc, în care îl ameninţau pe cel care a stat acum 20 de ani aici", a replicat Alfred Bulai. 

"Când te duci să schimbi buletinul, îi interesează certificatul de naştere. De 7 ori l-ai schimbat, de 7 ori te-ai născut. Dacă este digitalizat, de ce îţi mai cere să vii cu un geamantan de hârtii?", a mai întrebat Vâlcu. 

"Apare partea a doua. Tocmai pentru că Poliţia nu ştie, în general, nici câţi oameni sunt în România", a mai spus şi Bulai. 

CITEŞTE ŞI Cei care nu stau la adresa din buletin, SANCȚIONAȚI. Măsura care vizează inclusiv persoanele care stau în gazdă sau CHIRIE

Exemplul Marii Britanii. Bulai: Exces aberant. Poliţia ar trebui să ştie

"Hai să ne gândim la Marea Britanie, care de pe la 1200 e democratică sau a pornit de atunci pe calea asta. Ei nu au buletin, nu există. Eşti înscris la parohie, unde te-ai născut, şi ai număr de securitate socială. Nu ai acte", a explicat Val Vâlcu. 

"Până în anii 1990, mi-a arătat un prieten care a stat în Marea Britanie, ştii cum arăta permisul de conducere? Era o foaie A4, fără poză. În general, societăţile care au pornit în modernitate înaintea noastră sunt mai bine organizate administrativ. Unul dintre cei mai mari sociologi francezi, Emile Durkheim, a făcut o lucrare, prima care se bazează pe date empirice, Sinuciderea. S-a făcut pe baza datelor statistice oficiale despre cum au murit oamenii din Germania şi Franţa. În mijlocul secolului XIX. În România, dacă vrei azi să faci asta, va fi greu să găseşti o bază de date", a replicat Alfred Bulai. 

"Dar în România, dacă vrei să te muţi după job, te duci trei luni, te întorci acasă, te muţi în străinătate, etc...Ce fac, îmi schimb buletinul că stau 3 luni undeva?", a mai spus Vâlcu. 

"Da, este exces aberant. Cineva, mai bogat, ar putea să aibă un apartament în Bucureşti şi o casă de vacanţă unde stă o bună parte din an. E o aberaţie, pentru că atunci când ai cumpărat un imobil, Poliţia ar trebui să ştie că ai 2,10, 15 adrese. În principiu, toată chestiunea este rezolvabilă. ", a mai spus şi Alfred Bulai. 

VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel