Medicul pediatru Mihai Craiu a vorbit despre hepatita misterioasă care afectează copiii.
Românii par să fie îngrijorați de noua hepatită misterioasă care a pus în alertă lumea întreagă. După ce boala a ajuns și în România, părinții au luat cu asalt spitalele. Într-o singură noapte, aceștia au făcut peste 20 de solicitări de analize pentru copiii lor, doar într-un singur spital. Declarația a fost făcută, miercuri, de medicul pediatru Mihai Craiu, de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei şi Copilului ”Alessandrescu-Rusescu”, transmite Pro Tv. Specialistul le cere părinților să nu intre în panică în mod nejustificat.
“Am avut foarte multe solicitări la gardă: “Dar să ne arătați că nu e hepatita aceea nouă”. În cursul gărzii, astă-noapte, au fost mai multe de 20 de astfel de solicitări, de la părinți veniți cu biletele de avion, “că am venit din UK, vrem să ne spuneți că nu are (hepatită)”(…) Haideți să lăsăm un pic emoțiile, pentru că chiar nu ajută la nimic.. În momentul acesta există o emoție foarte mare în fața unei boli a cărei contagiozitate nu pare a fi uriașă. Deci, trebuie să fim rezonabili”, a declarat Mihai Craiu.
“Nu trebuie să dezvoltăm o paranoia – să închidem iarăși copiii în casă, să închidem grădinițele, să oprim parcurile… Trebuie să ne ducem viața înainte. În momentul acesta, panica vine din necunoaștere, dar nu ajută la nimic. Trebuie dovezi și analize”, a mai spus Mihai Craiu.
Cunoscutul medic a postat pe pagina Ro Vaccinare câteva considerații despre această boală care neliniștește părinții.
“În primul rând știm sigur că specialiștii nu au identificat niciun virus hepatitic cunoscut (A,B,C,E sau delta, acolo unde este cazul). Există dovezi de infecție cu adenovirus, la unii dintre pacienți. Tipul incriminat, adenovirusul 41, produce la copiii anterior sănătoși doar o boală diareică, nu o hepatită fulminantă...”, scrie Dr. Craiu.
“Pare neobișnuit de sever acest tip de hepatită, deoarece 10% din copii (17 din cei 169 bolnavi din ultimul raport al Organizației Mondiale a Sănătății au avut nevoie de transplant hepatic”, a adăugat el.
Dr. Mihai Craiu a explicat și care sunt principalele semne de boală. Când vine vorba despre prevenție, spălatul pe mâini este cea mai bună metodă.
“Pentru moment este util să știm să recunoaștem semnele de hepatită (grețuri, vărsături, icter, oboseală extremă, dureri de burtă, diaree sau febră) și să ne adresăm spitalului pentru analize, cât mai rapid”, a precizat medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu