EXCLUSIV  Românii, VIZAȚI! Carmen Avram: N-am crezut că se poate trăi așa ceva în Parlamentul European! Arată cât de mari sunt mizele

Carmen Avram
Carmen Avram

Europarlamentarul PSD Carmen Avram a explicat pentru DC News care sunt urmările pe care le poate avea, în cazul României, amendamentul ce-i are în centru pe fermieri. 

Carmen Avram, europarlamentar PSD, a declarat pentru DC News că „N-am crezut că se poate trăi așa ceva în Parlamentul European, dar tot ce se întâmplă arată cât de mari sunt mizele și mă întreb dacă acolo, în vârful politicii din România, este cineva care înțelege cât de gravă este ceea ce se întâmplă și dacă ia măsuri. 

Pe măsură ce se apropie finalul săptămânii de plen, se încing spiritele foarte tare și lucrurile se schimbă peste noapte. În principiu, când ai un dosar, îl negociezi o vreme, se ajunge la un compromis, compromisul intră în Parlament și se votează sau nu. În momentul acesta, amendamentele au fost puse pe ultimul metru în așa fel încât să nu poată exista neaparat o reacție”.

În continuare, Carmen Avram explică faptul că unul dintre amendamentele care o interesează pe ea, pentru România, „este cu plata subvențiilor pentru fermierii europeni și implicit, fermierii români. Noi aveam un document care era agreat și votat în Comisia de agricultură, ce prevedea o plafonare la 100.000, platfonare voluntară, cu o plată redistributivă către fermieri de 10% și cu decontarea salariilor de 50% în cazul fermierilor.  Ne-am trezit cu un amendament care brusc plafona la 60.000, o pierdere de 40.000, un amendament depus foarte-foarte târziu, nu s-a mai putut discuta.”

Problematica oligarhilor europeni din presa străină 

Ce mă deranjează foarte tare e că s-au folosit, de-a lungul timpului, diverse articole care au apărut în presa străină, care vorbeau tot timpul despre oligarhii din est care primesc bani europeni și se folosesc de ei nu știm cum... Și trebuie să tăiem banii oligarhilor europeni. Eu am încercat să le spun de multe ori că nu avem oligarhi în România, avem doar fermieri care s-au luptat din greu să obțină terenuri mai mari, să poată face credite la bancă, credite care sunt cele mai scumpe din toată Uniunea Europeană”, a mai spus Carmen Avram, precizând că toate explicațiile au trecut pe lângă urechile celorlalți „pentru că interesele sunt foarte, foarte mari.”

La ce duce plafonarea

Această plafonare va duce la o sărăcire a fermierului mediu și mare din România și nu va ajuta foarte mult fermierul mic, pentru că el va primi subvenția la hectar, spune Carmen Avram. Practic, nu va ajunge niciodată un fermier mic la suma de 60.000 de euro sau 100.000 de euro.

„Amendamentul acesta e făcut astfel încât să distrugă tot ce avem noi fermier mediu sau mare pentru ca noi să nu mai fim atât de activi pe piața europeană”, ne-a declarat Carmen Avram.

„Va fi o tragedie pentru România, pentru ei sunt cei care ne asigură hrana pe piața internă. Fermierul mic trebuie încurajat obligatoriu pentru că trebuie să crească și trebuie să treacă la agricultură organică, ceea ce va apărea în următoarea politică agricolă comună.

Ori el trebuie sprijin de diverse fonduri puse la dispoziție, dar el nu va câștiga foarte mult din această plafonare. Deci e clar că ținta sunt fermierii care deja și-au luat avânt, care au început să producă și să vadă beneficiile muncii lor. Riscurile sunt mari pentru că ei nu vor mai putea să-și plătească creditele. Astfel, vor începe să vândă din pământ și fermele din România vor începe încet, încet să sărăcească, iar producția va fi mai mică”, a continuat europarlamentarul PSD. 

Marfă de o calitate îndoielnică, la prețuri mai mari 

În aceste condiții, spune Carmen Avram, dăm voie importurilor din afara Uniunii Europene să pătrundă în România. 

„În momentul în care pătrunzi pe piața mai săracă, tu faci legea la prețuri. Asta înseamnă că populația României va cumpăra mărfuri de o calitate îndoielnică, mult mai scump decât mărfurile pe care le-ar fi avut dacă s-ar fi produs în România.

Dacă nu rezolvăm săptămâna aceasta să iasă politica așa cum a fost ea decisă în mandatul trecut și care era rezonabilă pentru România, o să avem o mare problemă”, a conchis Carmen Avram.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel