"Românii vor avea acces sigur la gaze la iarnă". Ministrul Sebastian Burduja, asigurări pentru români

Facebook Sebastian Burduja
Facebook Sebastian Burduja

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că românii vor avea acces la gaze în iarnă. 

"Onorat să îl găzduiesc la București pe Ministrul Energiei din Azerbaidjan, E.S. Parviz Shahbazov, însoțit de o numeroasă delegație. Această țară e lider într-o regiune complicată, iar relația cu România este cu totul specială. Nu vom uita că, în condițiile grele ale crizei energetice, Azerbaidjanul ne-a garantat o capacitate de până la 1 miliard de metri cubi de gaz natural, pe care o putem folosi, la nevoie, inclusiv în iarna aceasta.

Asta îndeamnă că românii vor avea acces sigur la gaze, inclusiv în eventualitatea unui sezon rece cu temperaturi mai scăzute decât cele de anul trecut. De altfel, gradul de umplere a depozitelor românești a depășit 75,5%, mult peste angajamentul României în fața Uniunii Europene, iar față de aceeași perioadă din 2022 avem înmagazinate aproape 700 de milioane de metri cubi în plus.

Cu ministrul azer am discutat despre dezvoltarea parteneriatului strategic, investițiile bilaterale și despre proiectele comune pe care le avem în vedere în domeniul energiei, inclusiv coridorul verde care va lega Marea Caspică de Marea Neagră. Am abordat și planurile de investiții ale companiei SOCAR, un jucător important pe piața românească. SOCAR angajează peste 700 de specialiști în operațiunile din țara noastră (99% sunt români) și are intenții ambițioase de creștere.

Colaborarea dintre România și Azerbaijan în domeniul energiei aduce beneficii importante nu doar celor două țări, ci pentru securitatea întregii Europe", a scris Sebastian Burduja pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel