Un proiect depus de USR propune posibilitatea cumpărării de vechime pe cartea de muncă până în 2026.
Deputata USR Oana Ţoiu a depus un proiect de lege pentru prelungirea până în 2026 a termenului în care viitorii pensionari îşi pot cumpăra vechime în muncă. Conform unui comunicat USR transmis Agerpres miercuri, 11 ianuarie, dacă iniţiativa va fi aprobată, „zeci de mii de români îşi vor putea completa anii de vechime” şi nu vor rămâne în afara sistemului de pensii contributive.
„Sunt mulţi vârstnici care, sub şocurile facturilor la energie şi ale inflaţiei, nu au avut de unde să plătească contribuţiile pentru anii lipsă şi prelungirea termenului le va permite să obţină statutul de pensionar şi, implicit, pe cel de asigurat medical, esenţiale la bătrâneţe. De asemenea, propunem introducerea posibilităţii unor tranşe inegale pentru cei care poate mai au jumătate de an sau un an până la vârsta de pensionare şi au nevoie în scurt timp să cumpere vechimea lipsă”, a precizat Oana Ţoiu.
Termenul actual în care se oferă posibilitatea cumpărării de vechime în muncă este 1 septembrie 2023. Proiectul nou înaintat Parlamentului propune prelungirea până la 1 septembrie 2026 a termenului până la care persoanele interesate pot încheia contract de asigurare socială. „De asemenea, proiectul USR propune ca plata contribuţiei sociale datorate să se poată efectua într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare sau inegale, până la data de 31 august 2026. Posibilitatea de completare a anilor lipsă de vechime, dar nu mai mult de şase ani, prin plata voluntară a contribuţiilor sociale, a fost folosită în 2021 de 20.000 de persoane”, se arată în comunicatul USR.
Specialiștii sfătuiesc cumpărarea de vechime în muncă în funcție de situațiile în care există „goluri” în perioada de cotizare, sau nu există realizat stagiul minim de cotizare în România (15 ani) și nici un stagiu în UE sau state cu care România are încheiat acord de recunoaștere reciprocă a stagiilor de cotizare realizate în sistemul public de pensii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News