Dănuț Saboanu, președintele Asociației Culturale Române Decebal-Traian din Italia, a fost invitat la emisiunea „România are nevoie de tine, implică-te”, moderată de Bogdan Bolojan, unde a vorbit despre gradul scăzut de implicare a diasporei în alegeri.
Jurnalistul Bogdan Bolojan a remarcat că românii din diaspora participă masiv la vot doar atunci când există o implicare emoțională puternică și un politician care îi motivează să voteze. De asemenea, el a subliniat că, în prezent, implicarea emoțională pare scăzută, iar cifra de 200.000 de voturi din diaspora este foarte mică.
Dănuț Saboanu a explicat că o mare parte din diaspora este formată acum din tineri sub 40 de ani, care nu sunt implicați politic. El a subliniat că tinerii din generația a doua nu se implică nici măcar în alegerile din țările în care trăiesc, cu atât mai puțin în politica românească. Dănuț Saboanu a menționat că prezența scăzută la alegerile europarlamentare s-a datorat dezinteresului tinerilor, iar rezultatele reflectă adesea un vot de protest împotriva conducerii actuale din România.
„De fiecare dată când a fost un vot de implicare emoțională, românii din diaspora s-au dus masiv la vot. Adică trebuie acel declic, acel moment care să-i declanșeze, acel personaj politic care să-i facă să voteze. Din păcate, ce mi se pare mie trist, este că românii nu se duc neapărat la vot atunci când le place programul unui partid politic, atunci când le place un politician, ei mai degrabă merg să dea un vot împotrivă. Au fost de-a lungul timpului candidații PSD care nu au reușit să ajungă președinți tocmai pentru că românii au ieșit în număr mare ca să dea un vot împotrivă. Acum pare că nu mai sunt nici așa implicați emoțional. Cifra de 200.000 de mii de voturi din diaspora, pare una mică. Dumneavoastră cum vi se pare?”, a întrebat jurnalistul Bogdan Bolojan.
„Nu trebuie să uităm o chestie. Acum, printre acești români care au emigrat, sunt foarte mulți tineri, până în 40 de ani. Tinerii și cei din generația a doua nu s-au implicat. Generația a doua nu se implică nici la italieni la vot, nu mai vorbim de generația a doua românească care să meargă să voteze pentru un senator român. Nici măcar nu-l cunosc.
Eu și cei care sunt de seama mea am ținut legătura cu România, cu ceea ce se întâmplă acolo. (...) Tinerii noștri au nevoie de distracție și, din punctul meu de vedere, de asta a fost foarte slabă prezența și pentru că erau europarlamentare.
Vă dați seama că poate la europarlamentare au ajuns persoane care nu ne cinstesc în modul cel mai frumos la comunitatea europeană, dar cel puțin știm că face vâlvă și, din punctul meu de vedere, acele persoane au ajuns tot datorită votului de protest împotriva conducerii actuale din România.", a spus Dănuț Saboanu.
Dănuț Saboanu a subliniat dificultatea participării românilor din Italia la alegerile parlamentare programate pe 1 Decembrie, o zi importantă pentru comunitate. El a menționat că, în această zi, românii participă la numeroase manifestații și evenimente culturale, iar acest program încărcat i-ar putea împiedica pe mulți să voteze. Acesta a mai adăugat că este dificil ca oamenii să participe la trei duminici consecutive de alegeri, ceea ce ar putea duce din nou la nemulțumiri legate de prezența scăzută la vot.
„Și mai este o chestie. Pentru majoritatea românilor din Italia, ziua de 1 Decembrie este ca o zi sfântă. Datorită faptului că politicienii noștri au pus alegerile parlamentare pe 1 Decembrie, nu știu câți vor fi prezenți. Pe 1 Decembrie sunt o mulțime de manifestații, de evenimente culturale. În momentul când ei se vor duce la aceste evenimente care încep și la prânz și după-amiază, unele încep chiar dimineața cu Sfânta Liturghie, va fi greu să ajungă la alegerile parlamentare și atunci iar ne supărăm că lumea nu merge. Este aproape imposibil, din punctul nostru de vedere, ca tu să ai trei duminici consecutive la vot.”, a spus Dănuț Saboanu.
Acesta a criticat programarea alegerilor parlamentare pe 1 Decembrie, considerând-o un „capriciu politic". El a subliniat că pentru români, 1 Decembrie este o zi importantă, dedicată României și poporului român, și că nu ar trebui să li se impună să participe la alegeri în această zi.
„Pare un dezinteres. 1 Decembrie este ziua mea, este ziua României și ziua românului. Nu poți să-mi impui să dedic un anumit timp unui capriciu al tău. Din punctul meu de vedere, dar culeg păreri și de la ceilalți cetățeni români, a fost un capriciu politic pentru că la început datele erau undeva în septembrie și nu erau greșite. Asta este, așa au decis. O să vadă la urmă, cine va câștiga alegerile, unde s-a greșit. Din punctul meu de vedere, s-a greșit foarte mult.”, a spus Dănuț Saboanu la emisiunea „România are nevoie de tine, implică-te”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News