Noi detalii în cazul românului acuzat că şi-a înjunghiat mortal partenera, pe o stradă din Insulele Baleare.
Citește și: Horațiu Potra e liber. Măsura controlului judiciar a fost desființată în tot
Un român în vârstă de 40 de ani, acuzat că și-a înjunghiat partenera în prezența fiicei lor de doi ani în timp ce se aflau într-un autoturism, pe o stradă intens circulată din Palma de Mallorca, a fost prezentat vineri în fața unui judecător de la Tribunalul pentru Violență în Familie. Judecătorul urmează să decidă dacă bărbatul va fi arestat preventiv.
Potrivit presei spaniole, marți după-amiază, românul s-a întâlnit cu partenera sa, o femeie spaniolă în vârstă de 32 de ani, sub pretextul că dorește să-și ia rămas bun. Cu ceva timp în urmă, femeia obținuse un ordin de protecție împotriva acestuia, din cauza agresiunilor repetate. Românul purta o brățară electronică de monitorizare, dar aceasta nu s-a activat, deoarece victima nu avea receptorul necesar care ar fi trebuit să declanșeze alarma în caz de apropiere.
Atacul a avut loc în jurul orei 15:00, pe o stradă intens circulată din Coll d’en Rabassa, Insulele Baleare. Românul, aflat la volanul unui Peugeot 107, s-a năpustit asupra femeii care se afla pe scaunul din dreapta. Conform relatărilor martorilor citați de ultimahora.es, agresorul a înjunghiat-o de mai multe ori în față, în gât și în alte părți ale corpului. În timpul atacului, controlul volanului a fost pierdut, iar mașina s-a ciocnit cu un Ford oprit la semafor.
Paramedicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru victimă, declarând decesul acesteia la fața locului. Fetița de doi ani a cuplului a fost rănită în timpul atacului și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit surselor medicale, aceasta a fost externată ulterior.
Românul a fost prins de polițiști și reținut la scurt timp după incident. Potrivit presei spaniole, bărbatul și-a recunoscut faptele, iar anchetatorii au reușit să recupereze cuțitul folosit în atac. Vineri, românul a fost adus în fața unui judecător de la Tribunalul pentru Violențe în Familie, unde urmează să se decidă dacă va fi arestat preventiv. Potrivit cronicabalear.es, suspectul a fost adus în instanță încătușat și însoțit de trei polițiști de la Poliția Națională Spaniolă.
Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a condamnat ferm asasinatul și a transmis un mesaj de susținere pentru familia victimei. „Toată dragostea mea față de familia și prietenii femeii ucise în Mallorca, victimă a violenței sexiste”, a scris Sánchez într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X, citat de ultimahora.es. Premierul a reiterat importanța eliminării violenței de gen din societate, afirmând că acest efort trebuie făcut „in sălile de clasă, în familii, în instituții” și a îndemnat la unitate: „Uniți și unite”.
De asemenea, ministrul spaniol al Egalității, Ana Redondo, a exprimat o poziție fermă de condamnare: „María Rosario a fost ucisă de partenerul ei”, a spus ea, adăugând: „Nu există cuvinte pentru asemenea orori”. Mesajul a fost publicat pe rețeaua de socializare X.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu