Un bătrân din Iași, în vârstă de 90 de ani, susține că știe când va avea loc Apocalipsa, negând că ar fi pe 21 decembrie 2012.
[caption id="attachment_257961" align="alignleft" width="270"] sursa foto: evenimentul.ro[/caption]Gheorghe Gherasim a fost contabil. Locuieşte alături de nepoata de 23 de ani şi de două pisici, Pui şi Pufuleţ. Soţia i-a decedat în urmă cu şapte ani, scrie evenimentul.ro
Prima sa experienţă „paranormală” a trăit-o în iarna lui 2003, când a mers la piaţă să cumpere câteva kilograme de cartofi. Nu mică i-a fost însă mirarea când a descoperit că printre legume se află şi una cu chip de om. Cartoful avea mâini, picioare, cap şi ochi, spune bătrânul, drept pentru care nici nu l-a gătit şi l-a păstrat până în ziua de astăzi.
Anul acesta, pe 14 mai, Gheorghe Gherasim susține că a trăit o altă experienţă, care avea să-i dezvăluie când vine Apocalipsa.
„În zorii zilei de 14 mai am avut o revelaţie în legătură cu Apocalipsa. Acest fapt nu se va produce la 21.12.2012, ci peste 100 de ani, adică pe 21.12.2112”, e convins bărbatul.
Acesta îşi justifică previziunile cu unele „scheme”.
„Datele privind ziua şi luna, 21.12, se suprapun perfect peste numărul anului 2112. Trecând la scheme, observăm o serie de calcule aritmetice, cu nişte cifre ce se repetă mereu. Astfel, calculăm: 21.12 (zi şi lună) (2+1=3)+(1+2=3)=3+3=6. Mai avem anul 2112. Aici avem (2+1=3)+(1+2=3)=3+3=6. Adunate cele două, ziua plus anul, obţinem: 4224 (4+2=6)+(2+4=6)=6+6=12(1+2=3). Analizând data de 14.05.2012 (data revelaţiei, n.r.), când am ajuns la vârsta de 90 de ani şi 90 de zile, vedem că 14.05.2012 (1+4=5)+5+(2+0+1+2=5)=15, iar 1+5=6, cifră care se regăseşte şi mai sus”, a spus Gheorghe Gherasim.
Aceste cifre ar avea legătură şi cu anul lui de naştere.
„Anul meu de naştere este 1923. Aici se regăsesc cifrele 1, 2 şi 3, dar şi 6. 1+9+2+3=15. 1+5=6. Cifrele 1, 2, 3, şi 6 se regăsesc de mai multe ori în aceste calcule, ceea ce mă face să cred că Apocalipsa se va petrece în pe 21.12.2112”, a mai spus prezicătorul sfârşitului lumii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu