Românul Daniel Cristian Martin s-a calificat la JO 2020 în proba de 100 m spate

Înotătorul român Daniel Cristian Martin a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020, luni, în proba de 100 m spate, în seriile desfăşurate la Campionatele Mondiale de nataţie de la Gwangju (Coreea de Sud).

Daniel Cristian Martin a fost înregistrat cu timpul de 53 sec 65/100, baremul fiind de 53 sec 85/100, potrivit Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern. Martin este al doilea înotător român care îşi asigură prezenţa la JO 2020, după Robert Glinţă, care îşi asigurase de mai mult timp, tot la 100 m spate.

La Gwangju, Glinţă s-a calificat în semifinalele probei de 100 m spate cu al şaptelea timp, 53 sec 64/100, iar Daniel Cristian Martin, antrenat de Iulian Matei, cu al optulea timp. Semifinalele vor avea loc tot luni, de la 14:18 (ora României).

La 200 m mixt feminin, Claudia Gâdea a fost înregistrată cu al 28-lea timp din serii, 2 min 19 sec 03/100.

George-Adrian Raţiu a fost cronometrat la 50 m fluture cu al 43-lea timp din serii, 24 sec 48/100.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel