Scriitorul George Arion a fost invitatul Georgianei Ioniță Toader în emisiunea „Întâlnire cu arta”, difuzată la DC News și Spectacola, unde a vorbit despre cea de-a treia ecranizare a celui mai de succes roman polițist din România, „Atac în bibliotecă”.
Anul acesta s-au împlinit 40 de ani de la lansarea romanului bestseller „Atac în bibliotecă”, semnat de celebratul autor român George Arion. Aventurile ziaristului Andrei Mladin, personajul principal din roman, urmează să fie ecranizate pentru a treia oară.
„Prima ecranizare ar fi trebuit să fie realizată în 1985. I-am predat scenariul regizorului Mircea Drăgan, însă cenzura s-a opus. Așa că filmul a fost realizat de abia în 1991.
Acest roman a constituit primele episoade din serialul polițist „Detectiv fără voie” în regia lui Silviu Jicman. Și, iată, acum vreo lună sau o lună jumătate am predat un nou scenariu inspirat de această carte și sperăm că va fi cea de-a treia ecranizare a lui.
În cinematografie s-au schimbat multe de la prima ecranizare până acum. Sunt mijloace mult mai percutante la public, așa că aștept cu mare interes să văd ce va înseamna această a treia ecranizare”, a spus scriitorul George Arion.
„Andrei Mladin este rolul meu în „Atac în bibliotecă”, pe care l-am purtat apoi în alte 7 romane. Este un personaj îndrăgit de cititori și de autor.
De curând am terminat al nouălea roman cu Andrei Mladin și sper să apară în toamnă. Cartea se numește „Vizita tinerei doamne”, a precizat scriitorul George Arion.
„Am ajuns la romanul polițist destul de târziu, la 30 de ani. Până atunci am publicat cărți de versuri, cărți de critică literară, cărți de interviuri. La revista Flacăra am luat foarte multe interviuri unor mari personalități din diversee domenii. Am scris și un libret de operă, personajul principal este tot Andrei Mladin.
Totul s-a petrecut în urma unui pariu cu un coleg bun de-ai mei de la Flacăra - cine poate să scrie dintre noi doi într-o lună un roman polițist. Ei bine, am pierdut pariul, atât eu, cât și el, dar cele câteva zeci de pagini pe care le-am scris, le-am regăsit peste vreun an sau doi și am zis de ce să le las să zacă în sertar.
Am zis să continuăm povestea. Povestea a continuat. A apărut acest roman care s-a bucurat din prima clipă de succes la public.
Atunci când a apărut cartea, eu am colindat prin librăriile bucureștene. Am văzut maldăre de atac în bibliotecă și m-am îngrozit. Am zis 'Cine o să cumpere cartea asta?'. Coperțile erau destul de neatrăgătoare. Ei bine, într-o lună, cartea a dispărut din librării.
Nu poate să-mi explice nimeni cum s-au informat oamenii. Pe vremea aceea nu exista internat, nu exista telefon mobil și alte mijloace prin care oamenii cu să comunice. Cum s-au informat de au aflat că această carte merită să fie cumpărată și citită?”, a declarat scriitorul George Arion în emisiunea „Întâlnire cu arta”.
Vezi emisiunea integrală în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu