Floarea Şerban, prima femeie general din Armata Română, a preluat conducerea Romarm, fostul director al producătorului de armament, Tache Dan, fiind arestat săptămâna trecută pentru abuz în serviciu.
Ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, a declarat că va sprijini "relansarea şi revitalizarea" Romarm şi că activitatea companiei trebuie să se bazeze pe "înalte principii de etică şi morală" şi să fie guvernată de "un înalt spirit de legalitate", potrivit unui comunicat al ministerului. Anul trecut, compania a exportat produse de 85 milioane dolari.
Noul şef al Romarm lucrează în domeniul apărării din anul 1973, având funcţii precum secretar de stat în MApN, şef al Direcţiei Relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică din MApN sau locţiitor al şefului Reprezentanţei militare a României la NATO şi UE.
În 2013, Floarea Şerban şi alţi zece generali şi colonei au fost trimiși în judecată în dosarul privind cumpărarea unor locuinţe de serviciu în baza unor declaraţii false, după cum susțin procurorii.
Şef al Direcţiei Legislaţie şi Asistenţă Juridică din MApN la data faptelor, Şerban a fost acuzată de participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice şi la fals intelectual (două acte materiale), toate cu consecinţe deosebit de grave.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu