Romeo Rădulescu a demisionat din PLR după votul în cazul Șova

Prima demisie cu greutate din cauza modului în care s-a votat la Senat în cazul Dan Șova a fost anunțată duminică.

Liderul PLR Vâlcea, deputatul Romeo Rădulescu, a anunţat că demisionează din partid, pentru că nu se simte confortabil într-un partid ai cărui lideri îi protejează pe corupţi.

Deputatul Romeo Rădulescu s-a delimitat complet de modul în care a procedat Călin Popescu Tăriceanu în legătură cu votul în cazul lui Dan Şova, aplicând regulamentul Camerei, nu Constituţia.

"Îmi afirm public dezamăgirea faţă de rezultatul votului din Senat, de miercurea trecută. Este, indiscutabil, motivul pentru care părăsesc Partidul Liberal Reformator. Parlamentarii nu sunt cu siguranţă mai presus de lege, ci ar trebui să fie un exemplu de respectare a Constituţiei. Nu ne putem prevala de regulamente pentru a salva diverse nume. Mereu am militat pentru oameni curaţi, fără dosare care să le păteze cariera, mai ales când e vorba de personaje puse în funcţii publice. Corupţii nu au ce căuta în politică şi administraţie. Este crezul de la care nu o să mă abat vreodată. Vâlcenilor şi tuturor celor care speră să aleagă corect, să pună în funcţii oameni oneşti, le transmit că se pot oricând baza pe mine. Am crezut şi voi crede mereu în cinste şi onoare", a declarat fostul primar al Râmnicului, scrie Arena Vâlceană.

VEZI ȘI: PROTEST PIAȚA UNIVERSITĂȚII împotriva imunității. În jur 30 de oameni prezenți

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel