Romfilatelia dedică, în premieră, o emisiune de mărci poștale Parcului Natural Văcărești. Emisiunea, alcătuită din 4 mărci poștale, un plic „prima zi”, o mapă filatelică specială și un set de 4 cărți poștale maxime pentru pasionații de filatelie, a fost introdusă în circulație miercuri, 6 septembrie a.c.
Parcul Natural Văcărești definește o arie aflată în zona de sud-est a Bucureștilor, unde un lac antropic existent a fost inclus ca parte a amenajării complexe a râului Dâmbovița. Acesta era parte a unui sistem hidrologic de apărare a capitalei împotriva inundațiilor. Lucrările, începute în anul 1986, și care au justificat decizia de demolare a Mănăstirii Văcărești, au fost sistate după anul 1989.
În lipsa intervenției umane zona s-a renaturat, fiind treptat populată de numeroase specii de animale și plante. Semnalând existența unui număr impresionant de specii de păsări, dintre care unele înscrise în cadrul speciilor rare, în anul 2012, viitoarea Asociație Parcul Văcărești și-a asumat misiunea înființării unui parc natural.
Urmare a unui efort minuțios de cercetare și documentare, în anul 2016, prin hotărâre de guvern, zona naturală „Acumulare Văcărești” a fost declarată Parcul Natural Văcărești. S-a instituit regimul de arie naturală protejată pentru o zonă care a devenit primul parc natural urban din România și prima arie naturală protejată a municipiului București.
Este regretabil faptul că, începând cu iulie 2016, mai multe incendii au distrus parțial și vegetația stabilă formată din arbori maturi. Din fericire impactul asupra faunei a fost diminuat datorită perioadelor de manifestare a incendiilor, produse în afara perioadei de migrație și cuibărire a păsărilor și a timpului hibernării animalelor sedentare.
Parcul Natural Văcărești, întins pe circa 180 de hectare, include zone de stuf compacte, lacuri, pajiști, păduri în miniatură, un conglomerat de habitate care favorizează prezența vidrei – Lutra lutra (valoarea nominală de 2,30 lei), țestoasei europene de apă – Emys orbicularis (valoarea nominală de 22 lei), buhaului cu burtă roșie, brotăcelului, tritonilor sau a celor peste 190 de specii de păsări sălbatice, dintre care amintim chirighița cu obraz alb – Chlidonias hybrida (valoarea nominală de 9 lei), rața roșie, stârcul pitic sau cormoranul mic.
De remarcat prezența speciilor de pește între care se întâlnesc carasul, bibanul, roșioara, murgoiul bălțat, obletele, știuca.
Dintre cele 190 de specii de păsări identificate până în prezent, cele mai multe sunt declarate ca protejate la nivel național, dintre care amintim: lebăda de vară, pițigoiul, corcodelul, egreta, eretele, pescărușul. Printre mamifere, alături de vidră, se regăsesc bizamul, chițcanul pitic, vulpea, liliacul.
Frumusețea parcului este întregită de prezența speciilor arborescente între care predomină speciile de salcie (Salix alba, Salix fragolis, Salix cinerea), plopul, precum și specii exotice ca cenușarul, frasinul american, ulmul siberian. Dintre arbuști sunt prezenți glădița, măceșul, păducelul, socul, murul. Inventarul floristic al parcului numără peste 330 specii și subspecii, dintre care peste 260 native.
În Parcul Natural Văcărești mai întâlnim fluturele zebră – Neptis sappho (valoarea nominală de 3,50 lei).
În situația în care un proiect gândit de Primăria Capitalei și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi materializat, o amenajare amplă în care alături de parcul Natural Văcărești se regăsește Lacul Morii, ar transforma zona într-un Parc urban de excepție, destinat agrementului și conservării florei și faunei.
Romfilatelia mulțumește reprezentanților Administrației Parcului Natural Văcărești și Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, pentru colaborarea în cadrul realizării acestei emisiuni de mărci poștale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News