Romii își fac propria criptomonedă, iar denumirea acestea va fi una care să arate caracterul internațional al etniei.
Autointitulatul rege al romilor de pretutindeni, Dorin Cioabă, a mai avut o tentativă în 2014 de înființare a unei criptomonede. Atunci criptomoneda a fost denumită „LOV” de la „lovele”, iar valoarea acesteia fusese stabilită la un euro, scrie alba24.ro.
Acum, lansează Gypsycoin, iar până la aceasta, cea mai veritabilă monedă pentru romii din toată lumea rămâne galbenul din salbele ţigăncilor. Un galben se cumpără în România cu 600-700 de euro.
Congresul Mondial al Uniunii Internaționale a Romilor anunță că noul proiect vizează combaterea discriminării și xenofobiei, cât și dezvoltarea socială și educațională a romilor.
„În acest sens, GYPSYCOIN are mai multe întrebuințări. Acestea sunt: finanțare acte de caritate; monedă de schimb pentru comunitate; finanțare de proiecte educaționale; investiții financiare pe termen lung și plăți”, se arată în comunicat.
„Acest proiect aduce un element în plus comunităților de romi de pretutindeni. Și anume, prima monedă digitală universală a romilor. Imaginea și designul proiectului combină elementele tradiționale cu cele moderne.
Așa a apărut simbolul GYPSYCOIN: roata țigănească tradițională în simbioză cu circuitele unei plăci electronice. Acest simbol a fost conceput în acest fel, menit să fie recunoscut cu ușurință”, mai precizează sursa citată.
Daniel Cioabă, Președintele International Romani Union – Filiala România, dezvoltă un nou proiect de criptomonedă.
Proiectul GYPSYCOIN este o premieră în inițiativa coeziunii comunităților de romi la nivel global. Acest proiect reprezintă prima monedă universală a romilor de pretutindeni.
GYPSYCOIN cuprinde și o latură de dezvoltare socială. Aceasta vizează combaterea discriminării și xenofobiei, cât și dezvoltarea socială și educațională a romilor.
Proiectul domnului Cioabă se angajează să sprijine minoritatea romă în demersurile acesteia spre integrarea socială, să consolideze identitatea etnică, să promoveze diversitatea culturală și să crească gradul de educație și implicare socială a minorității rome.
GYPSYCOIN reprezintă un nou proiect în cadrul universului de cryptomonede. Acest proiect este multilateral și se implică în domenii diferite de dezvoltare.
Proiectul abordează subiectul comunităților de romi. Acesta se concentrează pe dezvoltarea comunităților și pe ajutorarea persoanelor de etnie romă aflate în dificultate.
În același timp, scopul este de a consolida un spirit de coeziune digitală între comunitățile de romi, prin intermediul simbolului și al comunității GYPSYCOIN. În acest sens, GYPSYCOIN are atașat și un element de identitate.
Prin urmare, acesta este menit să fie asociat cu comunitățile de romi din întreaga lume.
Acest proiect aduce un element în plus comunităților de romi de pretutindeni. Și anume, prima monedă digitală universală a romilor. Imaginea și designul proiectului combină elementele tradiționale cu cele moderne.
Așa a apărut simbolul GYPSYCOIN: roata țigănească tradițională în simbioză cu circuitele unei plăci electronice. Acest simbol a fost conceput în acest fel, menit să fie recunoscut cu ușurință.
Prin urmare, GYPSYCOIN este asociat unei cauze. Această cauză fiind dezvoltarea multilaterală a comunităților de romi.
Din acest punct de vedere, aspectele cheie pe care se concentrează acest proiect sunt furnizarea de alimente și obiecte de uz casnic familiilor nevoiașe, educația sanitară, promovarea pargusului educației școlare, educația morală civică și educația tehnologică.
În acest sens, GYPSYCOIN are mai multe întrebuințări. Acestea sunt: finanțare acte de caritate; monedă de schimb pentru comunitate; finanțare de proiecte educaționale; investiții financiare pe termen lung și plăți.
Caracterul comunitar al acestui token este redat de distribuția de pe piață. Din acest punct de vedere, GYPSYCOIN se potrivește cu dinamica actualei piețe cripto.
Așadar, 90% din monede au fost arse (scoase din uz), rămânând 10% pentru a circula pe piață. Ținând cont de latura tradiționalistă a comunităților de romi, motto-ul GYPSYCOIN poate fi rezumat la respectarea tradiției prin promovarea inovației. În general, proiectul este determinat să aibă un impact major asupra comunităților de romi din întreaga lume și să simbolizeze unitatea.
GYPSYCOIN se bazează pe potențialul ascuns al unității unei comunități distribuite pe tot globul. Prin urmare, GYPSYCOIN beneficiază de un mare potențial de utilizatori la nivel global.
În același timp, se ține cont de faptul că comunitățile de romi sunt în strânsă legătură unele cu celelalte. Prin urmare, diseminarea acestui proiect se va realiza în mod organic.
Cuantificarea rezultatelor proiectului se va face sub formă de conținut multimedia și intelectual. În urma activităților și acțiunilor întreprinse de GYPSYCOIN, rezultatele și etapele evenimentelor vor fi afișate pe site.
Alte subiecte acoperite de GYPSYCOIN sunt: sănătatea mediului înconjurător, inițiativă cetățenească, etică, educație pentru sănătate, sport, educație pentru nutriție, abilități informatice și tehnologie, literatură, muzică, cultură generală, conștientizarea problemelor actuale ale societății.
Odată cu implementarea proiectelor, productivitatea și rezultatele sunt atent măsurate, iar acestea sunt analizate și se reflectă în mod constant asupra acestora, pentru a îmbunătății calitatea serviciilor oferite.
Acest proiect este unul deschis, iar moneda GYPSYCOIN va putea dispune de utilizări adiționale, în funcție de evoluția și parteneriatele proiectului. Totodată, acest proiect beneficiază de sprijinul International Romani Union” se arată în comunicatul transmis de Congresul Internațional al Romilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu