Rompetrol Moldova, subsidiara din Republica Moldova a KMG International, a inaugurat o nouă staţie Peco în Chișinău, pe strada Trandafirilor nr 24, fiind cea de-a 11 benzinărie deschisă de la începutul anului 2016.
Lucrările de construcţie au fost realizate în acord cu elementele definitorii ale conceptului de distribuţie lansat de KMG International în România în 2013.
Staţia dispune de magazin şi este dotată cu echipamente moderne, pompe rapide cu sisteme multimedia şi un sistem modern de iluminat cu tehnologie led care permite un consum redus de energie, potrivit unimedia.info.
Carburanții comercializați sunt benzină Premium 95, benzină Efix 95, motorină Euro 5, motorină Efix, motorina Efix S55 și în scurt timp GPL, produse în cadrul rafinăriei Petromidia, cea mai mare rafinărie din Romania și una din cele mai moderne din sud-estul Europei.
Compania locală de distribuție a KMG International, prezentă pe piața locală din 2002, a ajuns astfel la o rețea de 76 puncte de distribuție și are în plan deschiderea a încă două benzinării în perioada următoare.
Rompetrol Moldova, care are peste 700 de angajați, este prezentă în topul celor mai mari importatori din Republica Moldova, precum și printre primii 3 distribuitori de carburanți pe segmentul de Retail al pieţei locale. În plus, este și prima companie petrolieră din Republica Moldova ce operează în acord cu standardele internaţionale ISO, obținând în 2012 certificarea pentru managementului calităţii, mediului şi a sănătăţii în muncă.
Rompetrol Moldova are ca obiectiv continuarea extinderii rețelei și modernizarea stațiilor existente, inclusiv deschiderea de noi magazine în incinta stațiilor de alimentare, ceea ce va permite consolidarea poziției sale de lider pe piața Republicii Moldova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu