Rompetrol Rafinare va moderniza centrala termică a rafinăriei Vega din Ploieşti, cu o investiţie de 1,9 milioane de dolari

Rompetrol Rafinare va moderniza, în perioada următoare, centrala termică a rafinăriei Vega din Ploieşti, cu o investiţie de 1,9 milioane de dolari, informează un comunicat al companiei.

'Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, va moderniza în perioada următoare centrala termică a rafinăriei Vega din Ploieşti, pentru creşterea eficienţei energetice, dar şi pentru continua reducere a impactului activităţilor sale asupra mediului înconjurător. Efortul investiţional pentru acest proiect se ridică la peste 1,9 milioane USD şi cuprinde, printre altele, montarea unui cazan de abur nou, produs în linie cu cele mai înalte standarde, achiziţionat la finele anului trecut', se precizează în comunicat. În context, Yedil Utekov, Director General al Rompetrol Rafinare, a arătat că, în ultimii ani, unitatea din Ploieşti a înregistrat o creştere operaţională importantă iar instalarea cazanului de abur va ajuta la eficientizarea proceselor de producţie.

'Implementarea de proiecte noi în cadrul rafinăriei Vega este una dintre priorităţile Rompetrol Rafinare. În ultimii ani, unitatea din Ploieşti a înregistrat o creştere operaţională importantă, care ne motivează să mergem mai departe şi să ducem rafinăria, în continuare, pe un drum ascendent. Instalarea cazanului de abur ne va ajuta să eficientizăm procesele de producţie, dar, foarte important, să avem un impact cât mai scăzut asupra mediului înconjurător. Ţelul nostru pentru următorii ani este să creştem eficienţa energetică din Vega Ploieşti până aproape de randamentul maxim', a declarat Yedil Utekov.

Cu o greutate de circa 60 de tone, lungime de 8,9 de metri, lăţime de 4,3 metri şi o înălţime de 4,4 metri, noul cazan poate să producă un debit nominal de 40 t/h abur, la presiunea nominală de 15 bar şi temperatura nominală de 280 grade Celsius. Piesa ajunsă la rafinăria Vega este proiectată, produsă şi testată în conformitate cu standardul internaţional în domeniu PED 201/68/UE.

Potrivit comunicatului citat, obiectivele acestui proiect vizează, în principal, îmbunătăţirea eficienţei energetice a rafinăriei prin creşterea randamentului de la 91%, în prezent, la circa 96%, şi reducerea emisiilor rezultate în urma procesului de producţie abur, în acord cu prevederile autorizaţiei integrate de mediu şi a legislaţiei în vigoare. Pentru acest an, rafinăria Vega şi-a propus un buget investiţional de 8,8 milioane dolari, din care 4,2 milioane vor fi alocate proiectelor de optimizare şi automatizare a fluxurilor de aprovizionare a materiilor prime, stocarea şi producţia produselor petroliere.

Totodată, un buget total de aproximativ 10 milioane dolari va fi alocat pentru proiecte de conformare la legislaţie, cu un impact direct în reducerea amprentei rafinăriei asupra vecinătăţilor şi mediului înconjurător. Printre acestea, se numără montarea de capace/membrane flotante la un număr de 4 rezervoare (o soluţie care nu permite formarea de vapori deasupra produsului petrolier), sisteme de recuperare vapori la punctele de încărcare auto şi feroviar, achiziţia de incinerator la instalaţia de bitum, dar şi înlocuirea cuptorului de la instalaţia de Distilare în Vid.

Rafinăria Vega Ploieşti, singurul producător intern de bitum şi hexan, funcţionează în sinergie cu rafinăria Petromidia Năvodari, care îi asigură materiile prime / semifabricate necesare obţinerii de produse şi soluţii speciale. Rompetrol Rafinare operează Petromidia Năvodari - cea mai mare rafinărie din România, Vega Ploieşti - cea mai longevivă unitate de prelucrare în funcţiune (1905) şi singurul producător intern de bitum şi hexan, dar şi divizia de petrochimie - unicul producător de polimeri. Compania este deţinută în principal de KMG International (54,63%; direct si indirect) şi statul român prin Ministerul Energiei (44,69%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel