Romprest, despre procesul verbal publicat de Clotilde Armand: Poziția primăriei ridică mari semne de întrebare. Este un înscris vădit viciat

Sursa foto: Facebook Clotilde Armand
Sursa foto: Facebook Clotilde Armand

Compania Romprest a reacționat după ce Primăria Sectorului 1 a publicat procesul verbal realizat de Ministerul Finanțelor în urma unui control.

Compania Romprest precizează că procesul verbal publicat de Primăria Sectorului 1, care a fost realizat de Ministerul Finanțelor în urma unui control, nu ar fi unul relevant, în condițiile în care instituția condusă de Clotilde Armand ar fi refuzat să prezinte, în cadrul controlului, documentele contractului dintre primărie și Romprest.

"Am luat la cunoştinţă din mass-media, în cursul zilei de 22 iulie 2021, de existenţa unui document intitulat "proces-verbal de inspecţie", emis de către Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiara din cadrul Ministerului Finanţelor la data de 19/20.07.2021. Având în vedere că ni s-a solicitat în mod repetat o poziţie oficială a Compania Romprest Service SA faţă de acest document, emitem următorul comunicat de presă, menit a repune lucrurile în ordinea lor firească, legală, instituţionala şi procedurala.

Astfel,

1. Acest proces verbal a fost emis în baza unei acţiuni de control efectuată în perioada 23.11.2020 - 28.04.2021 la Primăria Sectorului 1 a Municipiului Bucureşti, la sediul din Bulevardul Banu Manta nr.9, Sector 1, Bucureşti. Obiectivul controlului este foarte clar formulat, respectiv verificarea obligaţiei Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti de realizare a unei bune gestiuni financiare.

Acest document, emis în urma unui control la o instituţie publică, în formă în care a fost întocmit şi semnat, nu este opozabil Compania Romprest Service SA.

2. La o lectură, chiar superficială, a documentului, se remarca formulările echipei de inspecţie referitor la documentele pe baza cărora îşi întemeiază constatările, dintre care redam cu titlu de exemplu "învederând că acţiunea de control a fost efectuată în baza documentelor predate de S1MB [..] S1MB a refuzat să prezinte organului de control"(vezi facsimil).

 

"Reiese foarte clar că Sectorul 1, prin primar, a declarat, sub sancțiunea declarației în fals, că nu deține o serie de documente ale contractului”

Reiese foarte clar că, SIMB (Sectorul 1) prin primar, a declarat, sub sancţiunea declaraţiei în fals, că nu deţine o serie de documente ale contractului (e.g. propunerea financiară, dosarul achiziţiei publice), documente care: (i) au făcut obiectul procedurii de atribuire organizate de însăşi autoritatea pe care o reprezintă, în baza căreia s-a adjudecat contractul şi (ii) au fost depuse de către Romprest în cadrul actelor administrate în probaţiune instanţelor de judecată care au fost investite cu soluţionarea unor acţiuni judiciare având acelaşi obiect cu cel al acţiunii de control finalizate prin acest proces verbal.

"O culpă gravă a autorității"

Faptul că Primăria Sector 1 nu deţine aceste documente, în cazul în care declaraţia primarului (vezi facsilimil) nu se dovedeşte a fi doar o sustragere de la asigurarea documentelor solicitate la control, reprezintă o culpă gravă a autorităţii aşa după cum se constată şi de către echipa de control care reţine că “nedeţinerea dosarului, cu nerespectarea legii, sau refuzul de a îl prezenta, nu poate avea altă motivaţie decât aceea de a împiedica verificarea legalităţii şi regularităţii operaţiunilor de pregătire şi derulare a procedurii de atribuire în baza căreia a fost încheiat contractul” (vezi facsimil).

Vezi și: Criză gunoi Sectorul 1. Alin Stoica, prefectul Capitalei, de acord cu starea de alertă: Nu va fi reziliat contractul cu Romprest

Autoritatea nu poate invoca, în nicio circumstanţă, propria culpă, tar aceste aspecte de nelegalitate nu vizează în niciun fel vreo culpă a operatorului serviciului delegat, Compania Romprest Service SA. Procesul-verbal de inspecţie fost înaintat S1MB în vederea semnării, în trei exemplare, cu adresa nr. 251709/19.07.2021, prin care s-a solicitat că până la data de 21.07.2021 fie restituite exemplarele semnate în vederea aprobării şi înregistrării la DGIEF din cadrul MF, urmând ca un exemplar să fie apoi remis S1MB.

Prezentul proces-verbal de inspecţie a fosi întocmit pe baza documentelor şi informaţiilor puse la dispozifie de S1MB care poartă, astfel, întreaga răspundere pentru furnizarea de eventuale documente şi informaţii incorecte, incomplete sau false. Primarul S1MB a declarat, pe propria răspundere, că au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile solicitate pentru desfăşurarea acţiunii de inspecţie şi că toate documentele solicitate şi puse la dispoziţie au fost restituite la finalizarea acfiunii (anexa nr. 36/1 filă).

"Poziția Primăriei Sectorului 1 ridică mari semne de întrebare"

3.Poziţia Primăriei Sectorului 1 care, deşi este cea care a sesizat instituţia emitentă a procesului verbal şi a solicitat acest control, a înţeles să nu furnizeze documentele solicitate pe baza cărora echipa de control să poată formula constatări pertinente şi obiective, ridică mari semne de întrebare asupra legitimităţii demersului şi scopurilor urmărite, fiind evident că ne aflăm în faţa unui înscris pro causa, ca rezultat al unui demers iniţiat cu rea-credinţa şi fără respectarea obligaţiei de transparentă instituţională care revine unei autorităţii publice.

În cadrul procesului verbal se emit astfel concluzii în lipsa documentelor esenţiale ale contractului, lipsind însuşi obiectul unei analize temeinice şi producându-se o viciere de natură substanţială a rezultatului controlului.

"Acest proces verbal este un înscris vadit viciat"

4. Nu vom trata punctual, în acest comunicat de presă, constatările eronate, vădit viciate şi nefundamente ale echipei de control, având în vedere invocarea constantă în cuprinsul procesului verbal a faptului că documentele solicitate nu există sau că a fost refuzată prezentarea lor.

Menţionăm însă că, sub putere de lucru judecat provizorie, care reflectă adevărul judiciar, s-au pronunţat instanţele de judecată care au constatat legitimitatea şi legalitatea acţiunilor operatorului Romprest cu privire la toate aspectele privind tarifele practicate şi la inexistenta oricărui prejudiciu.

Ascunderea în cadrul controlului a acestor realităţi juridice incontestabile, consacrate deja pe cale judiciară, este inadmisibila şi demonstrează că acesta a fost realizat exclusiv sub instrucţiunile primarului, în mod dolosiv şi cu rea-credinţa, fiind emis ulterior momentului la care instanţele de judecată s-au pronunţat asupra aceloraşi probleme de drept.

Astfel, acest proces verbal este un înscris vădit viciat substanţial şi procedural, prin care se demonstrează dispreţul evident faţă de actul de justiţie manifestat de primar.

"Detinem toate documentele contractului. Le punem la dispozitia autoritatilor judiciare"

5. Se poate constata, de asemenea, extinderea nelegală a obiectivului controlului dincolo de obiectul cu care este investit organul de inspecţie, respectiv modalitatea de gestionare a fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public. Echipa de control se pronunţă pe aspecte care exced competentelor sale şi care fac obiectul competenţei altor autorităţi publice cu rol de reglementare şi control şi, de asemenea, se substituie în mod nelegal unor instante de judecată.

Cu această ocazie, reafirmăm public că deţinem toate documentele contractului care au fost semnate şi însuşite de către părţile contractante, precum şi toată corespondenta instituţională, referitoare atât la verificarea documentelor care au stat la baza încheierii actelor adiţionale cât şi la execuţia acestuia, începând cu data semnării sale şi până în prezent, şi că le punem la dispoziţia autorităţilor judiciare sau oricăror alte autorităţi sau instituţii publice cu competenţe în materie.

"Prezentarea acestui proces verbal în spațiul public aduce grave prejudicii imaginii și activității Companiei Romprest”

Prezentarea acestui proces verbal în spaţiul public aduce grave prejudicii imaginii şi activităţii Compania Romprest Service SA, motiv pentru care suntem nevoiţi să formulăm plângeri penale tuturor factorilor implicaţi care nu au pus la dispoziţia echipei de control, în mod voit, documentele solicitate de aceasta, fapt care ar fi condus la formularea unor concluzii reale şi corecte de către echipa de control, aşa cum s- au pronunţat toate instanţele de judecată.

Acest proces verbal de inspecţie are ca premise declaraţiile false ale primarului că nu ar deţine documente aflate în posesia instituţiei şi încercarea disperată a aceluiaşi primar de a crea false puncte de sprijin ale propriilor aprecieri/afirmaţii nefondate. Nu putem să nu ne întrebăm de ce nu au fost solicitate relaţii şi documente şi de la Romprest, mai ales în situaţia în care se discută despre lipsa/inexistenta diverselor documente, înscrisuri, etc, esenţiale întemeierii concluziilor controlului.

În acest sens, arătăm că suntem gata să punem imediat la dispoziţia Ministerului Finanţelor toate actele şi înscrisurile contractului despre care se afirmă că nu există, precum şi dovada că ele se aflau în posesia instituţiei publice supuse controlului. Desigur, sperăm că Ministerul Finaţelor va lua măsurile care se impun, inclusiv cu privire la modul incalificabil în care s-a derulat acest control şi actul său de finalizare.

Încheierea şi prezentarea în spaţiul public a acestui proces verbal de inspecţie imediat după pronunţarea de către instanţele de judecată a unor hotărâri favorabile Romprest, precum şi convocarea "de îndată", imediat după publicarea rezultatului acestui control, a unei ședinţe extraordinare în data de 23 iulie 2021, ora 12.00, având ca unic punct pe ordinea de zi mandatarea primarului în vederea rezilierii contractului de delegare cu operatorul Romprest, ne determină să calificăm demersul ca fiind unul dolosiv".

Descarcă AICI documentul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel