Romsilva demarează acţiunea de marcare internă a celor 22 de parcuri naţionale şi naturale

Cele 22 de parcuri naţionale şi naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva vor fi delimitate prin zonare internă, cu semne distinctive în funcţie de zona de protecţie, a anunţat, joi, instituţia. 

'Pentru educaţia turiştilor şi pentru o mai bună înţelegere a diferenţelor privind limitele zonării interne a celor 22 de parcuri naţionale şi naturale aflate în administrarea sa, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a iniţiat materializarea lor în teren prin marcarea acestora cu semne specifice. Semnele distinctive pentru zonarea internă a parcurilor naţionale şi naturale, precum şi pentru rezervaţiile naturale şi monumentele naturii, au fost stabilite de către Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române şi agreate de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, acestea având dimensiunile standard stabilite prin HG nr. 230/2003 pentru limitele parcurilor naţionale şi naturale', se arată într-un comunicat de presă al Romsilva.

Potrivit sursei citate, semnele prin care vor fi stabilite limitele parcurilor naţionale şi ale parcurilor naturale vor fi reprezentate după cum urmează: astfel: pentru Zona cu protecţie strictă (ZPS) - un pătrat galben, înconjurat de o bandă roşie; pentru Zona de protecţie integrală (ZPI) - un pătrat albastru, înconjurat de o bandă albă; pentru Rezervaţie naturală/monument al naturii - un pătrat galben, înconjurat de o bandă albă. De asemenea, limitele parcurilor naţionale şi ale parcurilor naturale sunt marcate în teren, prin aplicarea unui semn distinctiv, stabilit de către Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române, respectiv un pătrat roşu cu laturile între 10 şi 15 cm, înconjurat de o bandă albă având laturile între 2 şi 4 cm. Acest semn este aplicat de către administraţiile parcurilor naţionale şi naturale la distanţe între 50 şi 200 metri.

Marcajele specifice ariilor naturale protejate sunt diferite de cele specifice traseelor turistice, precizează Regia. Zona cu protecţie strictă (ZPS) are statut de rezervaţie ştiinţifică şi în interiorul acesteia sunt permise doar desfăşurarea activităţilor de cercetare, educaţie ecologică şi ecoturism. Zona de protecţie integrală (ZPI) cuprinde cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul parcului, iar aici sunt permise activităţi ştiinţifice şi educative, ecoturism, utilizarea raţională a pajiştilor pentru cosit/păşunat, localizarea şi stingerea operativă a incendiilor, reconstrucţia ecologică a ecosistemelor naturale, reabilitarea unor ecosisteme necorespunzătoare/ degradate, înlăturare a efectelor unor calamităţi, prevenirea înmulţirii în masă a dăunătorilor forestieri şi acţiunile de monitorizare a acestora.

Zonele - tampon sau zonele de conservare durabilă în cazul parcurilor naţionale permit, pe lângă activităţile permise în ZPS şi ZPI, desfăşurarea activităţilor tradiţionale de utilizare a unor resurse regenerabile, lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor, lucrări de conservare în vederea promovării regenerării naturale şi fără extragerea lemnului mort, activităţi tradiţionale de utilizare a resurselor regenerabile. De asemenea, zonele de management durabil în cazul parcurilor naturale permit desfăşurarea activităţilor tradiţionale de cultivare a terenurilor agricole şi de creştere a animalelor, lucrări de îngrijire şi conducerea arboratelor, lucrări de conservare, aplicarea tratamentelor silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboratelor, activităţi de vânătoare cu avizarea cotelor de recoltă, activităţi de pescuit sportiv.

Zone de dezvoltare durabilă a activităţilor umane (ZDD) permite desfăşurarea activităţilor de investiţii/dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea principiului de utilizare durabilă a resurselor naturale şi de prevenire a oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversităţii. Romsilva administrează, pe bază de contracte încheiate cu autoritatea publică responsabilă, 22 de parcuri naţionale şi naturale care au o suprafaţă cumulată de peste 850.000 hectare, din care 68% reprezintă fond forestier. Din acest total, 245.000 hectare reprezintă zone cu protecţie strictă şi integrală, unde activităţile umane sunt restricţionate conform legislaţiei specifice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel