Boxerul român Ronald Gavril a câştigat titlul mondial WBF al categoria semigrea, vineri seara, la Circul Globus din Bucureşti.
Vezi și - Ronald Gavril a câştigat centura WBC Continental Americas
Ronald Gavriil l-a învins prin KO în repriza a cincea pe columbianul Juan Meteoro Boada, în gala profesionistă The Return of the Thrill Gavril 2.
Ronald Gavril (38 ani) devine al şaselea român care câştigă un titlu mondial la box, după Mihai Leu (WBO la welter), Leonard Doroftei (WBA uşoară), Lucian Bute (IBF la supermijlocie), Adrian Diaconu (WBC la semigrea) şi Flavius Biea (IBA la categoria mijlocie).
Primele trei reprize au fost unele de tatonare, după care Gavril, fost challenger mondial la categoria supermijlocie WBC, a preluat controlul şi şi-a dominat adversarul cu lovituri clare, obţinând victoria înainte de limită în acest meci programat pe durata a 12 reprize. Boada are acum 18 victorii (10 KO) şi 9 înfrângeri (7 KO). Ronald The Thrill Gavril a ajuns la 26 de victorii (21 KO) şi 3 înfrângeri, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News