Ronaldinho ar putea fi arestat. Descindere a poliției la hotelul său

Ronaldinho riscă să fie arestat în Paraguay, în urma unei descinderi a poliției locale.

Ronaldinho riscă să fie arestat, după ce a fost găsit de autorităţile in Paraguay cu un paşaport fals, relatează ESPN. Campionul mondial din 2002 a sosit în Paraguay miercuri, pentru a participa la un eveniment caritabil. Autorităţile din Asuncion au intrat în hotelul în care erau cazaţi Ronaldinho şi fratele său, Roberto de Assis, şi au găsit documentele false ale celor doi. Lor le-a fost permis să stea în hotel, însă rămân în custodia autorităţilor şi se vor prezenta la Parchet joi. O altă persoană care s-a aflat cu cei doi a fost arestată.

Înșelați de intermediar

”Ronaldinho şi fratele său nu sunt reţinuţi, dar se află sub urmărire şi vor trebui să depună mărturie. Ulterior, se va decide dacă vor fi arestaţi sau nu", a spus Euclides Acevedo, ministrul de Interne din Paraguay, potrivit ESPN Brasil.

Fostul fotbalist susţine că el şi fratele său au fost înşelaţi de persoana care i-a insoţit şi care a fost arestată. Ronaldinho, ajuns la 39 de ani, a fost campion mondial cu Brazilia, în 2002. Mijlocaşul a impresionat în Europa la cluburi precum Paris Saint-Germain, FC Barcelona sau AC Milan, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel