Cristiano Ronaldo s-a accidentat în minutul 31 al partidei Portugalia - Serbia, disputată luni la Lisabona.
Clubul italian Juventus Torino a confirmat marţi că starul echipei, Cristiano Ronaldo, nu suferă de o accidentare gravă, ci de o leziune uşoară la coapsa dreaptă. Situaţia sa este monitorizată, va fi supus unor verificări suplimentare şi vom anunţa când va putea reveni pe teren, menţionează clubul într-un comunicat.
Cristiano Ronaldo, care a părăsit terenul accidentat, în minutul 31 al partidei pe care Portugalia a disputat-o în compania Serbiei, luni la Lisabona, în preliminariile EURO 2020, a anunţat că va reveni pe gazon 'într-o săptămână sau două'. 'Trebuie să aşteptăm între 24 şi 48 de ore. Nu sunt însă neliniştit, îmi cunosc corpul. Sunt lucruri care se întâmplă. Voi reveni în formă într-o săptămână sau două', a declarat starul lusitan, citat de AFP, după partida încheiată la egalitate, 1-1.
Juventus, echipă la care Ronaldo s-a transferat în vara trecută, după aproape un deceniu petrecut la Real Madrid, o va înfrunta pe Ajax Amsterdam peste două săptămâni, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Emblematicul fotbalist portughez, care a revenit vineri în naţionala Portugaliei după o pauză de nouă luni, s-a accidentat singur, după o accelerare în banda stângă, în încercarea de a opri mingea să iasă în afara terenului. Însă, după doar câţiva metri, Ronaldo s-a oprit din cursă şi a început să şchiopăteze.
El a acuzat o leziune la coapsa dreaptă şi a cerut imediat să fie înlocuit, întinzându-se pe gazon în apropierea colţului terenului, într-o scenă care a reamintit de ieşirea sa de pe teren, accidentat, în finala EURO 2016, câştigată de Portugalia în faţa Franţei (1-0 după prelungiri).
Citește și:
România - Feroe Live text | VIDEO Rezultat preliminarii Euro 2020
Vrei să vezi meciurile UEFA 2020? Biletele au fost puse în vânzare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu