Scandalul Panama Papers are un corespondent în sport. Două dintre numele uriaşe ale fotbalului, Cristiano Ronaldo şi Jose Mourinho, sunt acuzate de evaziune fiscală.
O investigaţie a unui consorţiu de jurnalişti, European Investigative Collaborations, din care fac parte inclusiv jurnalisti romani, arată că starul lui Real Madrid ar fi ascuns 150 de milioane de euro în paradiscuri fiscale şi a plătit doar taxe simbolice, de până la 4%.
Banii provin din contractele pentru drepturile de imagine ale fotbalistului. În situaţii asemănătoare sunt şi Jose Mourinho, Radamel Falcao şi alte nume. Cu toţii sunt impresariaţi de Jorge Mendes. Acesta ar fi pus la punct sistem de fentare a taxelor, dar acum neagă acuzaţiile.
Într-un comunicat de presă acesta susţine că Ronaldo şi Mourinho şi-au respectat obligaţiile în Spania şi Marea Britanie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News