Ronaldo îl laudă pe Benzema: Este cel mai bun atacant al momentului

Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Brazilianul Ronaldo a transmis un mesaj de apreciere faţă de Benzema. 

 Francezul Karim Benzema, de la Real Madrid, este cel mai bun atacant al momentului, a opinat fostul mare fotbalist brazilian Ronaldo, care a jucat pe acelaşi post, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF.

Considerat unul dintre cei mai mari atacanţi din istoria fotbalului, Ronaldo Luis Nazario de Lima a acordat un interviu pentru "Bobo Tv", canalul Twitch al fostului internaţional italian Christian Vieri.

"Nu este nicio îndoială, Benzema este cel mai bun atacant. Lewandowski este foarte aproape. Erling Haaland va fi foarte bun, poate chiar numărul unu, dar nu are tehnica primilor doi", a declarat "Il Fenomeno".

Ronaldo a ţinut să-i salute pe legendarii Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi: "Messi este extraordinar, are putere, viteză şi forţă fizică. Are o sete de goluri, în plus face ce trebuie în afara terenului, la fel ca toţi jucătorii din această generaţie, spre deosebire de noi. Dacă noi am fi avut mintea lui Messi sau Cristiano Ronaldo, am fi putut marca de două ori mai multe goluri".

Fostul jucător al lui Real şi Inter Milano a amintit şi de un alt atacant, despre care crede că ar putea să le facă în curând concurenţă favoriţilor săi: "Kylian Mbappe este foarte bun, are această viteză şi acest sânge rece în faţa porţii care îl vor face să fie numărul unu", transmite Agerpres. 

Citeşte şi: Paris Saint-Germain se va despărţi în vară de antrenorul Mauricio Pochettino (presă)

Echipa franceză de fotbal Paris Saint-Germain va renunţa în vară la serviciile antrenorului argentinian Mauricio Pochettino, anunţă cotidianul Le Parisien.

Creditul lui Pochettino, deja slăbit după ratarea a trei trofee naţionale de la sosirea sa pe Parc des Princes, în urmă cu un an, s-a diminuat şi mai mult după ce PSG a fost eliminată din Cupa Franţei, pe teren propriu, de formaţia OGC Nice.

Conform publicaţiei citate, oficialii clubului parizian au vrut să se despartă de Pochettino chiar din această iarnă, dar au decis în final să-l păstreze, în urma refuzului francezului Zinedine Zidane, fostul antrenor al lui Real Madrid, de a prelua o echipă la mijlocul sezonului.

PSG a contactat şi alţi antrenori de top în cursul lunii ianuarie, fără să aibă mai mult succes, scrie Le Parisien, adăugând însă că divorţul dintre clubul parizian şi Mauricio Pochettino pare inevitabil şi se va produce la finalul acestui sezon.

Un singur lucru i-ar mai putea salva scaunul argentinianului la PSG: câştigarea trofeului Ligii Campionilor, marele vis al clubului parizian, scrie la rândul său L'Equipe, care nu exclude în totalitate posibilitatea ca argentinianul să-şi onoreze contractul scadent în 2023.

Conform presei din Hexagon, viitoarea destinaţie a lui Mauricio Pochettino ar putea fi Manchester United, unde ar urma să-l înlocuiască pe germanul Ralf Rangnick, actualul antrenor interimar al grupării de pe Old Trafford.

Pochettino, care are încă o cotă ridicată în Premier League, unde a pregătit-o anterior cu succes pe Tottenham Hotspur, cu care a disputat finala Ligii Campionilor în 2019, are însă un rival important pentru banca lui United, în persoana olandezului Erik ten Hang, actualul antrenor al lui Ajax Amsterdam.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel