Invitat la Antena 3, jurnalistul Sorin Roşca Stănescu i-a transmis un mesaj dur preşedintelui Klaus Iohannis. Acesta a spus că, în cazul în care Partidul Naţional Liberal va pierde alegerile europarlamentare, şeful statului ar trebui să demisioneze, mai ales pentru că va participa la mitingurile electorale susţinute de PNL.
Publicitate
"Dacă domnul Dragnea îşi asumă succesul sau insuccesul campaniei electorale a PSD, la fel şi domnul Iohannis care e vioara întâi în această campanie electorală este cel care ar trebui să îşi asume rezultatele pozitive sau negative. De aceea mă gândesc de acum că, dacă cumva, PNL va obţine rezultate slabe cum a mai obţinut şi la alte alegeri şi au demisionat în bloc conducătorii partidului, de data asta ar trebui să demisioneze şi Iohannis", a declarat jurnalistul Sorin Roşca Stănescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, în cadrul Summit-ului de la Sibiu, că va participa la toate mitingurile organizate de PNL pentru susţinerea referendumului din 26 mai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu