Miercuri, acordurile pentru Asistenţă Tehnică şi pentru Fondul pentru relaţii bilaterale aferente granturilor SEE şi norvegiene 2014-2021, în valoare de peste 13 milioane euro, au fost semnate de ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, conform unui comunicat de presă.
"La mai puţin de un an de la semnarea Memorandumurilor de Înţelegere privind implementarea mecanismelor financiare SEE şi norvegian 2014-2021, moment ce a marcat finalizarea negocierilor între România şi statele donatoare, Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, a semnat astăzi, 23 august 2017, primele două acorduri pentru România. Este vorba despre Acordul privind Fondul pentru Relaţii Bilaterale şi cel pentru finanţarea Asistenţei Tehnice", conform comunicatului citat.
"Conform prevederilor Memorandumurilor de Înţelegere privind implementarea mecanismelor financiare SEE şi norvegian 2014-2021, România beneficiază pentru perioada de programare 2014-2021 de o asistenţă tehnică în valoare de 3 milioane euro (SEE: 1,5 milioane euro, Norvegia: 1,5 milioane euro, 100% grant) şi de un fond pentru relaţii bilaterale în valoare de 10,05 milioane euro (SEE: 5,504 milioane euro, Norvegia: 4,546 milioane euro, 100% grant). În perioada următoare, Punctul Naţional de Contact împreună cu Oficiul Mecanismului Financiar vor agrea calendarul de implementare a granturilor acordate prin cele două acorduri", menţionează sursa citată.
În cadrul perioadei de programare 2014-2021, România beneficiază, de o alocare de 502,5 milioane euro, ce sprijină proiecte în domenii precum dezvoltare locală şi combaterea sărăciei, îmbunătăţirea situaţiei romilor, sănătate publică, inovare, mediu de afaceri şi IMM-uri, sectorul ONG, cercetare şi educaţie, eficienţă energetică, energie regenerabilă şi mediu, patrimoniu şi schimb cultural, justiţie, servicii corecţionale şi afaceri interne.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News