Rovana Plumb, lidera Organizaţiei Femeilor Social Democrate, a transmis un apel preşedintelui Iohannis să înceteze cu "ameninţările" publice la adresa premierului Viorica Dăncilă.
Rovana Plumb a transmis într-un comunicat de presă: "Facem apel la demnitatea domnului preşedinte Klaus Iohannis, să înceteze cu presiunile publice adresate doamnei premier Viorica Dăncilă. Ştim că domnia sa a intrat în campanie electorală, dar acest lucru nu justifică nici proferarea de ameninţări şi nici limbajul jignitor, cu atât mai mult cu cât se adresează unei doamne!".
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că Viorica Dăncilă, aflată în vizita la Vatican, ar fi făcut o confuzie între o posibilă vizită a Papei în România şi discuţiile despre Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pe care ţara noastră o va deţine în prima jumătate a anului viitor.
"Daţi-mi voie să cred că nu a înţeles doamna foarte bine despre ce s-a vorbit acolo. Am urmărit întreaga evoluţie şi, în final, a apărut şi comunicatul oficial al Vaticanului despre acea întâlnire şi, într-adevăr, acolo se spune că s-a vorbit despre Preşedinţia României a Consiliului Uniunii Europene, în prima parte a lui 2019. Singura explicaţie a mea este că doamna a înţeles că este vorba despre vizită şi nu despre preşedinţie. Deci o confuzie inexplicabilă", a spus Iohannis, într-o declaraţie acordată presei la Blaj.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu