Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, a semnat, astăzi, proiectul „VENUS – împreună pentru o viață în siguranță" cu Grațiela Drăghici, președintele Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei si Bărbați.
Ceremonia a avut loc la Palatul Victoria, în prezența prim-ministrului Viorica Dăncilă și a altor membri ai Cabinetului.
Finanțat din: Programul Operațional Capital Uman
Valoare: 11 mil. euro
Perioada de implementare: 48 luni
Peste 7.000 persoane sprijinite:
6.636 victime ale violenței domestice;
366 specialiști în domeniul combaterii violenței domestice.
Proiectul va sprijini tranziția victimelor violenței domestice către o viață independentă, printr-o abordare integrată. Astfel, prin proiect va fi finanțată crearea și dezvoltarea unei rețele de 42 de locuințe protejate, la nivelul întregii țări, în parteneriat cu autoritățile publice locale. Totodată, victimele violenței domestice vor beneficia de servicii de orientare vocațională, formare profesională, inserție socială și profesională, dezvoltarea de competențe în vederea inserției pe piața muncii. De asemenea, acestea vor primi și consiliere psihologică, juridică și asistență socială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News