Rovana Plumb a declarat că atât ea, cât şi ministrul Finanţelor şi premierul Ponta au vrut să includă majorarea salariilor demnitarilor în pachetul de legi pentru bugetari, dar că au fost informaţi că există "o decizie preşedinte-premier interimar de a adopta această măsură mai rapid".
"Atât eu, cât şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, precum şi premierul Victor Ponta am dorit să includem mărirea salariilor demnitarilor în pachetul mai larg de măriri de venituri pentru toţi bugetarii. Adică, în noua Lege a salarizării.
În acelasi timp, am fost informaţi că există o decizie comună a preşedintelui României şi a Prim-ministrului interimar de a adopta această măsură mai rapid. Evident, nu am dorit să contestăm o astfel de decizie. În urma intervenţiei de ieri a domnului consilier prezidenţial, Dan Mihalache, care a infirmat că preşedintele ar fi dorit adoptarea acestei măsuri mai rapid, am constatat în mod evident că am fost în faţa unei neînţelegeri. Prin urmare, vom amâna intrarea în vigoare a acestei măsuri şi vom reveni la planul iniţial - acela de a include această măsura în Legea salarizării", a declarat, vineri, pentru Mediafax, ministrul Rovana Plumb.
Gabriel Oprea a declarat în exclusivitate pentru DC News că ideea de mărire a salariilor demnitarilor a aparținut Guvernului și lui Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu