Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, a declarat că mai multe tichete pentru programul RABLA vor fi distribuite cetăţenilor. Ministrul a explicat că mutarea a fost făcută după ce a văzut ce se întâmplă în ţară: “Sunt mulţi doritori care vor să intre în program, iar din puţinul pe care îl avem, am urmărit să ne ducem către cetăţeni”.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat că mai multe tichete pentru programul RABLA vor fi distribuite cetăţenilor. Ministrul a explicat că mutarea a fost făcută după ce a văzut ce se întâmplă în ţară: “Sunt mulţi doritori care vor să intre în program, iar din puţinul pe care îl avem, am urmărit să ne ducem către cetăţeni”.
Plumb a precizat că nu au fost schimbate regulile în timpul jocului, dar că a regândit puţin viziunea privind distribuirea tichetelor pentru programul RABLA. “Dacă la începutul programului anunţam că sunt 17.000 de tichete pentru persoanele fizice şi juridice şi 3.000 de tichete pentru instituţii, acum vă pot spune că am schimbat programul, în sensul că vom acorda 17.000 de tichete numai pentru persoanele fizice, iar persoanele juridice vor intra în grupa celor 3.000, alături de instituţii”.
De asemenea, Rovana Plumb a amintit de ce anul acesta a fost schimbată modalitatea de distribuire a tichetelor din programul RABLA. „În prima etapă de distribuire a tichetelor, se vor acorda doar 25% din numărul aferent fiecărui judeţ, care primeşte aceste tichete în funcţie de numărul de maşini mai vechi de 10 ani, şi nu în funcţe de numărul populaţiei, aşa cum a fost până acum. Motivul - am vrut să avem o monitorizare mai bună şi un control mai clar în ceea ce priveşte distribuirea lor”.
Programul RABLA nu va rezolva problema poluării de la maşini, dar că aceasta este, totuşi, o măsură în favoarea mediului. „Suntem conştienţi că un număr de 20.000 de tichete raportate la 3,2 milioane de maşini mai vechi de 10 ani nu înseamnă mare lucru. Însă aceasta este o mână de ajutor, în sensul că putem să scoatem prin aceste tichete peste 20.000 de maşini care poluează. Am încercat ca anul acesta toată procedura să fie total deschisă şi transparent, astfel încât să fie o informare permanentă pentru persoanele fizice şi juridice”, a mai declarat ministrul Mediului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News