Rovana Plumb, urmărire penală. Decizia Comisiei juridice

Fostul ministru al Mediului Rovana Plumb urmează să se prezinte luni în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor pentru discutarea solicitării DNA privind efectuarea urmăririi sale penale. 

Membrii comisiei vor finaliza raportul în acest caz, cel mai probabil, în aceeaşi zi, conform unei declaraţii făcute joia trecută de preşedintele Comisiei, Eugen Nicolicea. 

Nicolicea a arătat că va face, în acelaşi timp, o solicitare la Parchetul General pentru a pune la dispoziţie documente cerute de avocatul Rovanei Plumb referitoare la dosarul fostului ministru Sevil Shhaideh. 

"Ne străduim să terminăm această situaţie luni ca să intre pe ordinea de zi marţi. Condiţia ca să se poată întâmpla această situaţie este să ne răspundă Parchetul General în termenul acesta şi să participe Rovana Plumb (...). Va fi chemată tot luni (...). Rog colegii să participe la redactare (...). Dacă nu izbutim să ne încadrăm, va trebui să decidem ce facem dacă Parchetul nu ne va răspunde la adresă până luni şi ce facem dacă există o solicitare de neputinţă de participare. Eu voi milita să terminăm acest lucru luni, deci este mult mai devreme decât termenul stabilit", a afirmat Nicolicea. 

El a subliniat că va face toate demersurile ca raportul să fie finalizat luni seară şi să intre marţi pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor. 

Miercuri, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat ca în termen de 11 zile Comisia juridică să depună raportul în cazul solicitării DNA de urmărire penală a Rovanei Plumb. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel