Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, susţine că preşedintele Klaus Iohannis "blochează cu bună ştiinţă" proiecte guvernamentale de mediu, finanţate cu fonduri europene, prin refuzul de a numi un nou ministru de resort.
Mînzatu a dat drept exemplu şase proiecte de apă şi apă-uzată în valoare totală de 1.558.685.670 euro, care sunt condiţionate de obţinerea avizului ministrului Mediului.
"Din păcate, prin refuzul lui Klaus Iohannis de a accepta numirea ministrului Mediului, toate procedurile sunt blocate din cauza lipsei avizului ministrului de resort", a declarat Roxana Mînzatu.
Ea a adăugat că, săptămâna aceasta, Guvernul ar fi trebuit să adopte o hotărâre prin care proiectele vizând reţelele de apă şi apă-uzată să poată beneficia de aplicarea ratei forfetare de 6% din veniturile nete, agreată cu Comisia Europeană.
"Această măsură este ultimul pas într-un proces la care s-a lucrat intens în ultimele luni pentru a permite semnarea urgentă a contractelor de finanţare cu operatorii regionali de apă. Orice zi de întârziere afectează implicarea oraşelor în proiecte şi semnarea contractelor de lucrări, iar ulterior pentru transmiterea cât mai rapidă a proiectelor spre aprobare la CE", a explicat ministrul Fondurilor Europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu