Roxana Mînzatu: Valea Jiului și Delta Dunării ar putea beneficia de fonduri UE speciale

Valea Jiului ar putea beneficia de fonduri europene speciale în următorul exerciţiu financiar 2021-2027.

"Eu sunt un suporter al ITI-urilor, Investiţie Teritorială Integrată, acest mecanism pe care România îl aplică doar în Delta Dunării. Şi anume teritorii omogene, bine definite, care au şi nevoi specifice şi pentru care, pe baza unei strategii de dezvoltare a respectivului teritoriu şi pe baza unei structuri locale, o asociaţie de dezvoltare intracomunitară care guvernează teritoriul, se alocă bani europeni din programele operaţionale dedicat acelui teritoriu", a declarat Roxana Mînzatu la Conferința "SECTORUL 5 - Exemplu de dezvoltare durabilă".

Potrivit acesteia, proiectele se finanţează în cadrul unei competiţii locale, adică din suma de bani totală pentru acel teritoriu o parte se duce către proiectul respectiv, iar regiunea reuşeşte să îşi atingă ţintele fără a fi în competiţie cu restul ţării, potrivit Agerpres.

"Astăzi avem această abordare de tip ITI doar în Delta Dunării. Pentru exerciţiul 2021-2027 se încearcă a avea cel puţin un alt teritoriu cu această abordare, este vorba despre Valea Jiului, pentru care de altfel ne-am pregătit, dar ne dorim să existe şi alte teritorii din România, pentru că sunt zone care au nevoie de o astfel de finanţare dedicată", a susţinut ministrul interimar.

Noul exerciţiu financiar 2021-2027

Mînzatu a mai spus că a propus, pentru noul exerciţiu financiar 2021-2027, ca Programul Operaţional Regional (POR), care acum este gestionat la nivel centralizat, să fie descentralizat pe cele opt regiuni de dezvoltare ale ţării, astfel încât să existe opt autorităţi de management, nu una singură, cum este în prezent.

"Este o propunere curajoasă. În toate negocierile informale, Comisia Europeană ne-a susţinut propunerea. Am argumentat prin faptul că fiecare regiune are priorităţile ei: undeva este nevoie de proiecte în combaterea sărăciei şi abandon şcolar, altele vor să investească prioritar în digitalizare şi tehnologii. Ideea a fost preluată şi în programul viitorului Guvern", a mai spus Mînzatu, arătând că Agenţiile de Dezvoltare Regională, care au experienţă în gestionarea fondurilor europene, ar putea deveni autorităţi de management.

Ea a amintit că alocarea de la Comisia Europeană, propusă pentru România în următoarea perioadă de finanţare, 2021-2027, este de 30,6 miliarde de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel