Cel mai așteptat eveniment muzical al anului din Europa este din ce în ce mai aproape, iar Roxen și echipa României continuă pregătirile pentru un show de excepție.
Roxen a susținut, miercuri, o nouă sesiune de repetiții pe scena Rotterdam Ahoy, după trei zile în care producătorii evenimentului au pus în aplicare indicațiile primite în urma primelor probe.
A doua sesiune a decurs foarte bine pentru tânăra artistă și cei cinci dansatori care o însoțesc pe scenă, se arată într-un comunicat de presă al delegației României.
Roxen și echipa s-au declarat mulțumiți de îmbunătățirile aduse show-ului, în urma discuțiilor pe care le-au avut cu organizatorii la prima repetiție. Tânăra artistă s-a eliberat de emoțiile trăite la prima apariție pe scena Eurovision și a impresionat audiența de la Rotterdam Ahoy.
„Ne simţim mult mai confortabil pe scenă şi deja se simte asta. Repetiţia de astăzi ne-a dat o energie incredibilă, pe care sper să o simțiți și voi pe 18 mai. Ştiu că mulţi au avut emoţii după prima repetiţie, dar noi mergem cu încredere către prima semifinală!”
A urmat o nouă conferință de presă și o serie de interviuri cu jurnaliștii acreditați la eveniment. Pentru reprezentanta României, urmează repetiția generală din 17 mai, cea în care juriul va acorda punctajele pentru concurenți.
Între cele două repetiții oficiale, Roxen și ceilalți artiști care o însoțesc pe scenă au exersat coregrafia într-o sală a hotelului unde sunt cazați, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. La Rotterdam, sălile de fitness, de spectacole dar și muzeele sunt închise în această perioadă. Luni, conform programului oficial pus la dispoziție de organizatori, echipa României a vizitat orașul Haga și s-a relaxat pe celebra plajă de la Marea Nordului, iar marți, în preziua repetițiilor de la scenă, membrii delegației au fost testați pentru Covid-19. Protocolul de securitate anti-Covid este foarte strict, fiecare delegație fiind testată înainte de a intra în arenă.
Eurovision Song Contest 2021 are loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 18 şi 20 mai şi finala pe 22 mai și va fi difuzat în direct la TVR.
Roxen, reprezentanta României la ediţia cu numărul 65 a concursului, va fi al 13-lea artist care va urca pe scena de la Rotterdam, în prima semifinală, pe 18 mai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu