Rubla pierde teren în faţa dolarului şi euro. O bancă europeană a întrerupt tranzacţiile în ruble

Fotografie de la Polina Tankilevitch, pexels
Fotografie de la Polina Tankilevitch, pexels

Rubla, moneda naţională a Rusiei, se depreciază faţă de dolar şi euro. 

Rubla, moneda naţională a Rusiei, s-a depreciat faţă de dolar şi faţă de euro, la începutul tranzacţionării valutare de la Bursa din Moscova, luni, 15 august. Începând cu ora 10:03, ora Moscovei, dolarul s-a apreciat, ajungând la 1 dolar/60,94 de ruble, iar euro - la 62,38 ruble. Cursul de schimb rublă/dolar a ajuns aproape similar cu cel al rublei/euro, după ce moneda europeană s-a depreciat puternic pe pieţele externe: Banca Centrală a Rusiei a afişat luni, 15 august, un curs de 60,94 de ruble/dolar şi de 62,38 de ruble/euro. Moneda americană a început săptămâna cu o apreciere faţă de moneda naţională a Rusiei, rubla, scrie Rador.

Banca Lituaniei întrerupe tranzacţiile în ruble

SIAULIAI BANKAS, banca lituaniană care deserveşte tranzitul mărfurilor către enclava rusă Kaliningrad, a încetat luni operaţiunile de plăţi în ruble, a afirmat reprezentantul Asociaţiei Băncilor din Lituania, Valeria Kiguolene, după cum titrează Kommersant. SIAULIAI BANKAS este cea mai mare bancă de capital lituaniană. Potrivit lui Kiguolene, de la 1 septembrie, SIAULIAI BANKAS, după cum s-a mai precizat recent, intenţionează să suspende complet orice operaţiuni cu clienţii ruşi, din cauza unei probleme cu plata pentru transportul mărfurilor ruseşti. Ministrul comunicaţiilor şi transporturilor al republicii baltice, Marius Skuodis, a afirmat că statul nu poate obliga băncile comerciale să accepte plăţi din Rusia. Ministrul lituanian de externe, Gabrielius Landsbergis, le-a sugerat autorităţilor Rusiei să găsească singure modalităţi de ieşire din această situaţie.

Guvernatorul din Kaliningrad, soluţie refuzată

Drept o soluţie pentru această problemă, guvernatorul regiunii ruse Kaliningrad, Anton Alihanov, a sugerat deschiderea unui cont la Trezoreria Lituaniei pentru a plăti tranzitul către regiunea Kaliningrad. Autorităţile lituaniene au răspuns că legea privind trezoreria statului nu prevede o astfel de posibilitate. Lituania a impus pe 18 iunie o interdicţie asupra tranzitului feroviar de mărfuri din Rusia către Kaliningrad. Această decizie a fost asociată cu punerea în aplicare a sancţiunilor europene împotriva Rusiei, din cauza invaziei asupra Ucrainei. În acest sens, oţelul, cimentul şi alte bunuri au încetat să mai ajungă la Kaliningrad. Potrivit unor estimări, interdicţia a afectat de la 15% până la 50% din mărfurile aflate în tranzit. Rusia a ameninţat Lituania cu 'măsuri dure de represalii'. Pe 22 iulie, Lituania a reluat tranzitul pe calea ferată către regiunea Kaliningrad al mărfurilor vizate de sancţiuni. Comisia Europeană a subliniat că interzicerea transportului rutier va rămâne în vigoare. În prezent, regiunea Kaliningrad a epuizat limitele prevăzute pentru transportul unui număr de mărfuri pe calea ferată prin Lituania. Limitele au fost epuizate pentru transportul din gama de mărfuri, de exemplu, cum ar fi anumite tipuri de fier, oţel, produse petroliere, îngrăşăminte şi cherestea. De asemenea, este interzis ca Rusia să mai livreze în regiunea Kaliningrad ciment din Belarus. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel