Rudele penticostale ale unui mort s-au luat la ceartă cu preotul ortodox. Acesta s-a pus în fața cortegiului funerar și nu a permis intrarea în cimitir / video

Captură foto StiriSuceava TV YouTube
Captură foto StiriSuceava TV YouTube

Un incident a avut loc în Suceava, în comuna Gura Solcii, unde un preot ortodox a încercat să oprească o înmormântare.

Un incident a avut loc duminică, 21 ianuarie 2024, în jurul prânzului, în Gura Solcii din județul Suceava, unde polițiștii Secției de Poliție Rurală Bălcăuți au fost sesizați prin 112 de către un bărbat de 51 de ani, preot ortodox în localitate, cu privire la un incident apărut pe parcursul unei procesiuni de înmormântare, potrivit Știri Suceava.

A fost vorba de un bărbat ortodox decedat, ale cărui rude erau toate de confesiune penticostală. Anterior, rudele bărbatului au solicitat preotului paroh să permită slujba de înmormântare după rit penticostal și au achitat taxele pentru locul de veci și celelalte taxe specifice. Preotul ortodox ar fi fost de acord cu întreaga procesiune.

Cu toate acestea, în cursul zilei de duminică, atunci când cortegiul funerar s-a pus în mișcare, preotul ortodox s-a alăturat și el, iar când s-a ajuns la poarta cimitirului preotul s-a poziționat intenționat la sol pentru a nu permite accesul dricului funerar. Poliția a intervenit și a încercat să medieze conflictul, iar preotul a fost îndepărtat din fața cortegiului funerar.

Ulterior, polițiștii au rămas în zona desfășurând activități de monitorizare în vederea prevenirii oricăror incidente, ceremonialul funerar derulându-se fără alte probleme.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „împiedicarea exercitării libertății religioase”, prevăzută de art. 381, alin. 1 din Codul Penal, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel