Aproximativ 30 persoane au participat, marţi seară, în faţa Clinicii de Ginecologie 1 din Cluj-Napoca, la lansarea campaniei '40 de zile pentru viaţă', ocazie cu care s-au rugat pentru oprirea avorturilor şi au anunţat că acţiunea se va derula non-stop, pe toată perioada Postului Paştelui.
Cei prezenţi au purtat afişe în mai multe limbi pe care scria, printre altele, 'Roagă-te pentru încetarea avorturilor', 'Bărbaţii adevăraţi protejează viaţa', 'Femeile însărcinate au nevoie de ajutor, nu de avort', 'Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă', potrivit Agerpres.
Ei susţin că, zilnic, în România au loc peste 400 de avorturi. 'Noi, creştinii, trebuie să facem ceva. Vrem să trimitem clujenilor un mesaj că există speranţă. Campania '40 de zile pentru viaţă' este una în care cerem încetarea avorturilor şi ne rugăm pentru acest lucru. Vom sta în stradă 24 de ore pe zi pe toată durata Postului Paştelui, inclusiv noaptea, vom avea Biblia în format audio şi o vom asculta. E nevoie de dăruire, sângele nevinovat are un glas.
La campanie participă reprezentanţi ai tuturor cultelor religioase din Cluj-Napoca, greco-catolici, romano-catolici, ortodocşi, evanghelici, baptişti. Sperăm că prin acest demers să convingem femeile care vor să avorteze să se răzgândească', a declarat Dan Călinescu, unul dintre organizatorii manifestării. El a mai spus că, pe toată durata celor 40 de zile ale campaniei, va sta în stradă în fiecare zi, de la miezul nopţii până la 6,00 dimineaţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu