Un complex de ruine romane au fost descoperite în nordul Marii Britanii, forma lor unică uimindu-i pe arheologi.
Publicitate
Lucrările de construcţie a unui nou ansamblu de locuinţe în comitatul North Yorkshire, din nord-estul Angliei, au scos la iveală ruine ale unui complex cu o structură nemaintâlnită până acum în Anglia, datând din perioada romană, informează Agerpres. Potrivit Historic England, organismul guvernamental responsabil cu protejarea patrimoniului istoric al ţării, în urma descoperii ruinelor, dezvoltatorul imobiliar Keepmoat Homes a permis deplasarea unei echipe de arheologi la faţa locului pentru a efectua săpături.
Arheologii au scos la iveală un complex amplu de clădiri, cu o cameră centrală circulară centrală în care dădeau mai multe camere şi băi. Experţii sunt de părere că ruinele ar fi putut aparţine unei vile romane luxoase, unui sanctuar religios, sau poate unei combinaţii dintre cele două.
Potrivit Historic England, acest tip de structură nu a mai fost văzut niciodată până în prezent în Marea Britanie şi ar putea fi chiar prima de acest fel descoperită în fostul Imperiu Roman. Dezvoltatorii şi-au modificat designul ansamblului de locuinţe pentru a proteja ruinele, iar Historic England va face recomandări pentru ca acestea să obţină statutul de monument protejat la nivel naţional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu