Rujeola a scos din circulație transportul public dintr-un oraș

De frica unei epidemii de rujeolă, transportul public din Klagenfurt a fost suspendat până la noi ordine
De frica unei epidemii de rujeolă, transportul public din Klagenfurt a fost suspendat până la noi ordine

Regia de transport din oraşul austriac Klagenfurt a anunţat miercuri suspendarea pe perioadă nedeterminată a circulaţiei autobuzelor de teama unei epidemii după semnalarea unui caz de rujeolă în rândul şoferilor săi, informează AFP.

"Toată circulaţia autobuzelor este suspendată până la noi ordine pentru a evita o altă infectare", a indicat regia, KMG, care asigură transportul public în acest oraş de 100.000 de locuitori din sudul Austriei.

Măsura neobişnuită vine la solicitarea autorităţilor după ce în cursul dimineţii s-a aflat că un şofer s-a îmbolnăvit de pojar pe 3 aprilie, iar alţi doi sunt suspectaţi de această boală. KMG a subliniat că doreşte să verifice dacă "toţi şoferii au fost vaccinaţi" înainte de a permite reluarea traficului.

O boală extrem de contagioasă, rujeola a revenit în multe ţări occidentale pe fondul unei neîncrederi crescânde a unei părţi a populaţiei faţă de vaccinuri.

Confruntat cu acest fenomen, New York-ul a emis marţi un ordin pentru vaccinarea obligatorie a locuitorilor din anumite cartiere afectate în mod special de această boală.

Vezi și: Zeci de cazuri noi de rujeolă, înregistrate în ultima săptămână

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel