PSD a decis în CExN că nu mai acceptă ”proiecte de imagine sau personale”.
Liviu Dragnea a declarat că ”s-a stabilit că membrii PSD care au un alt punct de vedere în ceea ce priveşte o acţiune guvernamentală trebuie să discute în mod civilizat şi în grupuri şi cu membrii guvernului şi la partid, pentru că discutăm de punerea în aplicare a unui program de guvernare votat de noi. Nu suntem dispuşi niciunul să mai acceptăm proiecte personale, proiecte de imagine, schimbând sau dorind să schimbe nişte decizii guvernamentale”.
Totodată, liderul PSD a spus că se are în vedere îmbunătăţirea relaţionării dintre parlamentari şi membrii guvernului în CExN, pentru a se eficientiza activitatea.
[citeste si]
”Am vorbit despre activitatea parlamentară, despre modul cum e bine să se relaţioneze cu miniştrii, şi anume, când sunt chemaţi la grupurile parlamentare, înainte de a fi chemaţi, să primească de la colegi care sunt temele pe care vor să le abordeze, care sunt întrebările pe care trebuie să le pună, pentru ca oamenii să vină pregătiţi şi să fie o întâlnire eficientă, adică ceea ce ridică colegii parlamentari să primească şi răspunsuri şi din discuţii poate împreună să se îmbunătăţească anumite acţiuni”, a spus Liviu Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu