Senatorii şi deputaţii vor lucra astăzi în teritoriu, decizia fiind motivată de sărbătorirea Rusaliilor catolice.
Senatorii şi deputaţii vor avea program de teritoriu luni, decizia fiind motivată de sărbătorirea Rusaliilor catolice.
Senatul a decis, prin vot, ca săptămâna aceasta, pentru că sunt Rusaliile catolice, plenul să se reunească marţi, având în vedere că luni parlamentarii au program în circumscripţiile electorale.
Ziua de marţi, care se va desfăşura după programul unei zile de luni, va include, începând cu ora 13,00, şedinţa Biroului permanent, urmată de lucrări în grupurile parlamentare şi plen de la ora 16,00.
Miercuri dimineaţă va fi plen pentru dezbaterea de acte normative, iar programul va continua cu lucrări în comisiile de specialitate.
Senatorii au mai stabilit ca joi să se lucreze în comisii, iar vineri şi sâmbătă - în circumscripţiile electorale.
Săptămâna trecută, şi Biroul permanent al Camerei a decis ca luni deputaţii să lucreze în circumscripţiile electorale.
Potrivit secretarului Camerei, Georgian Pop, deputaţii vor avea luni activitate în teritoriu, pentru că sunt Rusaliile catolice, iar marţi vor lucra în plen şi miercuri în plen şi comisii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News