Rusia a boicotat audierile de la cea mai înaltă instanță a ONU

Rusia a boicotat audierile de la cea mai înaltă instanță a ONU.

Rusia a boicotat, luni, audierile de la cea mai înaltă instanță a ONU, în timpul cărora Ucraina solicită o ordonanță de urgență pentru oprirea ostilităților, argumentând că Moscova a aplicat în mod eronat legea genocidului pentru a-și justifica invazia, scrie Reuters, notează Mediafax.

Audierile au început la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) fără ca Rusia să fie reprezentată legal.

„Faptul că locurile Rusiei sunt goale este grăitor. Ei nu se află aici, în această instanță de judecată: sunt pe un câmp de luptă, purtând un război agresiv împotriva țării mele", a declarat emisarul ucrainean Anton Korynevych.

El a îndemnat Rusia să „depună armele și să prezinte dovezile”.

Instanța a declarat că regretă neprezentarea Rusiei.

Un purtător de cuvânt al Ambasadei Rusiei în Olanda nu a răspuns la o solicitare de comentarii, conform sursei citate.

Președintele Vladimir Putin a declarat că „acțiunea militară specială” a Rusiei este necesară „pentru a proteja oamenii care au fost supuși la intimidare și genocid" - adică cei a căror primă sau unică limbă este rusa - în estul Ucrainei.

Ucraina a declarat luni că afirmația Rusiei este lipsită de fundament și că presupusul genocid din estul Ucrainei este "inexistent".

Cazul se concentrează pe interpretarea unui tratat din 1948 privind prevenirea genocidului, semnat de ambele țări. Tratatul desemnează CIJ drept for de soluționare a litigiilor dintre semnatari.

„Rusia trebuie oprită, iar instanța are un rol de jucat în oprirea ei", le-a spus Korynevych judecătorilor, în timp ce le cerea acestora să impună măsuri de urgență.

CIJ este cea mai înaltă instanță de soluționare a litigiilor dintre state și, deși cazurile de acolo durează de obicei ani de zile, aceasta are o procedură rapidă pentru a examina cererile de „măsuri provizorii", cum ar fi cele solicitate de Ucraina.

Curtea poate dispune măsuri provizorii pentru a preveni agravarea unei situații înainte de a examina chestiuni fundamentale, cum ar fi competența sau fondul unui caz, conform sursei citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel