Rusia a finanţat partide străine cu 300 milioane de dolari din 2014, potrivit serviciilor de informaţii americane

Președintele Rusiei, Vladimir Putin
Președintele Rusiei, Vladimir Putin

Rusia a trimis în mod discret cel puţin 300 milioane de dolari în total unor partide politice şi candidaţi în peste 20 de ţări începând din 2014 pentru a-şi exercita influenţa, potrivit unei estimări a serviciilor de informaţii americane, făcută publică marţi, transmite AFP.

Publicitate

Statele Unite 'consideră că este vorba despre estimări minimale şi că Rusia, probabil, în secret, a transferat mai multe fonduri care nu au fost reperate', a indicat un înalt responsabil american, fără a preciza ţările vizate.

Potrivit acestuia, un ambasador rus la post într-o ţară asiatică nespecificată i-a dat milioane de dolari unui candidat la alegerile prezidenţiale.

Administraţia Joe Biden a cerut o astfel de estimare serviciilor sale în urma invaziei ruse în Ucraina, concomitent cu lansarea de către Washington de multiple iniţative pentru izolarea Moscovei pe scena internaţională.

Înaltul responsabil a declarat că diplomaţia americană va pune aceste concluzii la dispoziţia guvernelor a peste 100 de ţări, în prelungirea summitului pentru democraţie organizat în format virtual de preşedintele Joe Biden în decembrie 2021.

Această nouă evaluare nu a analizat ingerinţa rusă în politica americană, însă serviciile de informaţii americane declaraseră anterior că Moscova intervenise în alegerile din SUA din 2016, mai ales recurgând la reţelele sociale pentru a-l susţine pe Donald Trump.

'Statele Unite lucrează din greu pentru a ne remedia slăbiciunile şi încurajăm celelalte ţări să facă la fel şi să ni se alăture în acest efort important', a declarat acelaşi înalt responsabil.

SUA sunt îngrijorate că Rusia ar putea să "toarne gaz pe foc" în conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru a distrage atenţia de la Ucraina

Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a declarat marţi că este îngrijorat de faptul că Rusia ar putea încerca să "toarne gaz pe foc" în conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan, pentru a distrage atenţia de la războiul din Ucraina, transmite BBC.

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, le-a telefonat marţi liderilor Azerbaidjanului şi Armeniei pentru a-i îndemna să ajungă la o rezolvare paşnică după cele mai dure confruntări între cele două ţări vecine de la războiul din anul 2020, transmite AFP.

Aflat într-o vizită la universitatea Purdue, în Indiana, Blinken le-a declarat jurnaliştilor că le-a transmis preşedintelui azer Ilham Aliev şi premierului armean Nikol Paşinian, în discuţii separate, că acest conflict 'nu este în interesul nimănui'. Blinken a mai afirmat că i-a 'îndemnat' pe cei doi lideri 'să facă totul pentru încetarea ostilităţilor şi revenirea la negocierile privind o pace durabilă'.

Aceste discuţii telefonice au intervenit în contextul în care Rusia a afirmat că a negociat o încetare a focului între cele două foste republici sovietice. Blinken a spus că rolul Moscovei suscită în continuare 'îngrijorare', dar a adăugat: 'dacă Rusia poate într-adevăr să-şi folosească influenţa pentru a calma lucrurile (...) ar fi pozitiv'.

Diplomatul american Phil Reeker, recent însărcinat cu lansarea de negocieri între cele două ţări din Caucaz, se afla marţi la Baku pentru o vizită organizată înaintea acestei noi erupţii de violenţă, care a făcut 49 de morţi în rândul militarilor armeni.

'Din păcate, acesta nu este numărul definitiv', a afirmat Pashinian în parlamentul de la Erevan. Armenia şi Azerbaidjan s-au confruntat în două războaie în ultimele trei decenii pentru controlul regiunii Nagorno-Karabah. Noile lupte, care au izbucnit la miezul nopţii, arată în ce măsură situaţia rămâne explozivă.

Marţi seară, Ministerul azer al Apărării a acuzat Armenia că încalcă 'în mod intens' încetarea focului negociată de Moscova. 'Cincizeci de militari azeri au fost ucişi în urma unei provocări armene de mare amploare' la frontieră, a transmis ministerul într-un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel