Rusia a organizat exerciţii mixte între forţele sale aeriene şi navale în Marea Mediterană

Exerciţii mixte ale marinei şi forţelor aeriene ruse au avut loc în Marea Mediterană, conform unei înregistrări video făcute publice luni de către Ministerul Apărării rus, care subliniază că aceste aplicaţii au făcut parte dintr-o verificare a nivelului pregătirii de luptă a forţelor operative ruseşti, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti.

La manevre au participat nave militare din cadrul flotelor ruse din Marea Neagră şi Marea Baltică, vase auxiliare, de deminare, sisteme de apărare de coastă 'Bastion', avioane şi elicoptere, precum şi corvete. Potrivit şefului comandamentului de operaţiuni, Serghei Tronev, căpitan de rangul I, au fost efectuate exerciţii care au implicat sisteme de rachete şi artilerie, precum şi de coordonare între forţele aeriene şi cele navale pentru protejarea navigaţiei.

Rusia şi-a intensificat prezenţa în Marea Mediterană după ce s-a angajat în conflictul militar din Siria în favoarea preşedintelui Bashar al-Assad în 2015. În 2013, ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, anunţase că Moscova a luat decizia formării unei forţe navale permanente în Marea Mediterană, după o absenţă de aproape două decenii în regiune. În prezent, principala baza navală rusă din zona Mării Mediterane se află la Tartus (Siria). Rusia mai are şi o bază aeriană în Siria, la Hmeimim (provincia Latakia), informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel