Guvernul de la Moscova acuză Washingtonul că este de vină pentru continuarea războiului din Ucraina.
După ce secretarul american de stat adjunct Victoria Nuland a vizitat Ucraina, guvernul rus a acuzat Washingtonul că provoacă Kievul să continue războiul, potrivit DPA.
Asta înseamnă că "americanii le provoacă mai multă durere ucrainenilor, că americanii provoacă moartea mai multor ucraineni", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru corespondentul televiziunii de stat ruse Pavel Zarubin, care a publicat sâmbătă declaraţiile pe Telegram.
Statele Unite sunt direct implicate în conflict şi devin din ce în ce mai implicate, a spus Peskov, care s-a declarat încrezător că acest lucru nu va schimba rezultatul războiului.
Kremlinul acuză în mod constant că numeroasele victime ale războiului se datorează faptului că Occidentul ajută Kievul să se apere de atacurile Rusiei.
Subsecretarul de stat pentru afaceri politice al SUA, Victoria Nuland, a efectuat în această săptămână o vizită la Kiev pentru discuţii pe fondul creşterii incertitudinii legate de asistenţa economică şi militară pentru Kiev, în timp ce războiul cu Rusia va intra în curând în al treilea an, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu