Rusia, acuzată că recrutează cubanezi să lupte în Ucraina. Autoritățile din Cuba lucrează pentru a „neutraliza și dezmembra” rețeaua de trafic de persoane

Vladimir Putin, președintele Rusiei și Serghei Șoigu, ministrul apărării din Rusia, inspectând trupele ruse de ocupație. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
Vladimir Putin, președintele Rusiei și Serghei Șoigu, ministrul apărării din Rusia, inspectând trupele ruse de ocupație. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova

Cuba a descoperit o rețea de trafic de persoane care a constrâns cetățeni cubanezi să lupte pentru Rusia în războiul din Ucraina, a anunțat luni ministerul cubanez de externe, adăugând că autoritățile cubaneze lucrează pentru a "neutraliza și dezmembra" rețeaua.

 

Declarația ministerului cubanez de externe a oferit puține detalii, dar a precizat totuşi că rețeaua de trafic de persoane opera atât în interiorul națiunii insulare din Caraibe, aflată la mii de kilometri de Moscova, cât și în Rusia.

„Ministerul de Interne... lucrează la neutralizarea și dezmembrarea unei rețele de trafic de persoane care operează din Rusia pentru a încorpora cetățeni cubanezi care locuiesc acolo, și chiar unii din Cuba, în forțele militare care participă la operațiunile de război din Ucraina”, se arată în declarația guvernului cubanez.

Guvernul rus nu a comentat acuzațiile.

Rusia a anunțat anul trecut un plan de creștere a dimensiunii forțelor sale armate cu peste 30%, până la 1,5 milioane de personal de luptă, un obiectiv măreț, îngreunat de pierderile grele, dar încă nedivulgate, din război.

La sfârșitul lunii mai, un ziar rusesc din orașul Riazan a relatat că mai mulți cetățeni cubanezi au semnat contracte cu forțele armate ruse și au fost trimiși în Ucraina în schimbul cetățeniei ruse.

Nu a fost imediat clar dacă declarația ministerului cubanez de externe a fost asociată cu informaţia difuzată din Riazan. Dar guvernul cubanez a declarat că a început deja să urmărească în justiție cazurile în care cetățenii săi au fost constrânși să lupte în Ucraina.

„Încercările de această natură au fost neutralizate și au fost inițiate proceduri penale împotriva persoanelor implicate în aceste activități”, se arată în declarația de luni, potrivit Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel