Rusia amenință NATO cu arme nucleare

Arme nucleare
Arme nucleare

Rusia ar putea să-și îndrepte armele nucleare spre oricare dintre instalațiile NATO, oriunde ar fi, ca răspuns la "acțiunile agresive" ale Alianței Nord-Atlantice și la tentativele NATO de a "atrage pe orbita sa noi țări". Declarația a fost făcută de către Franț Klințevici, vicepreședintele Comisiei de Securitate și Apărare din Consiliul Federației.

"Ca răspuns la acțiunile agresive ale NATO, la încercările Alianței de a atrage noi țări pe orbita sa, din partea Rusiei va urma un răspuns dur și fără echivoc. Noi vom îndrepta armele noastre, inclusiv nucleare, asupra oricăror instalații ale Alianței care ne amenință, indiferent unde ar fi amplasate", a declarat Klințevici. Oficialul rus a precizat pentru RIA Novosti că, atunci când vorbește despre arme nucleare, se referă la focoase nucleare, care pot fi instalate pe vectori pe suport staționar, mobil, maritim sau aerian.

Anterior, Viktor Ozerov, președintele Comisiei de Securitate și Apărare din Consiliul Federației, avertizase că Rusia, ca răspuns la instalarea sistemului de apărare antirachetă american în Europa, va fi forțată să-și consolideze sistemul de apărare aerospațială pe flancul vestic, să angajeze forțe și mijloace suplimentare pentru a asigura securitatea facilităților sale militare și centrelor sale de control.

Această consolidare, a spus el, prevede desfășurarea de sisteme de apărare antirachetă "Iskander" în Kaliningrad, precum și crearea unor noi grupuri în districtele militare Vest și Sud, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marți că Rusia va face tot ceea ce este necesar pentru a se proteja pe fondul extinderii NATO spre frontierele sale.

Criză fără precedent între Rusia și NATO

La începutul săptămânii, președintele Vladimir Putin însuși declarase că Moscova "se vede forțată să ia contramăsuri, adică să-și îndrepte sistemele de rachete spre instalațiile pe care le consideră drept o amenințare", într-un interviu în filmul lui Oliver Stone, "Ucraina în foc".

Joi, secretarul general al Alianței făcuse apel la Moscova să accepte cu calm extinderea Organizației, potrivit portalului newsru.com. Într-o prelegere la Universitatea Oxford, el a explicat că "nu NATO se extinde, ci Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria și-au exprimat singure dorința de a adera la Alianță". El a subliniat că Rusia nu ar trebui să considere procesul extinderii drept "o provocare" și a spus că este imposibil ca NATO să refuze să sprijine aceste țări doar pentru că Rusiei "nu-i place" aceasta. Stoltenberg a subliniat, de asemenea, faptul că Alianța nu duce o politică agresivă față de Rusia, dar este axată pe o "descurajare puternică", potrivit newsru.com.

Relațiile dintre Rusia și NATO traversează o criză fără precedent de la încheierea războiului rece din cauza rolului Moscovei în situația din Ucraina și a divergențelor legate de instalarea scutului antirachetă SUA/NATO în Europa.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel