Oamenii de știință ruși au ajuns la concluzia că legumele crescute la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale pot fi consumate fără probleme, deoarece nu sunt otrăvitoare.
De mai mulți ani, cercetătorii studiază creşterea legumelor, precum varza chinezească, pe orbita Pământului, scrie firstpost.com., potrivit descoperă.ro.
„Au fost aduse pe Pământ mai multe probe de varză crescută la bordul ISS", a declarat purtătorul de cuvânt al Institutului pentru Probleme Medicale şi Biologice, din Moscova.
"Noi nu am detectat nicio deviaţie de la compoziţia lor normală, comparativ cu cele cultivate pe Pământ. Din punct de vedere microbiologic, mostrele puteau fi consumate fără a pune în pericul sănătatea umană”, a declarat omul de știință.
Siguranţa microbiologică este considerată un parametru important pentru determinarea dietei astronauţilor, având în vedere că legumele şi fructele nu pot fi spălate cu apă la bordul navelor spaţiale,.
Cercetătorii ruşi intenționează să folosească rezultatele acestor experimente pentru a realiza o listă a plantelor ce pot fi cultivate în timpul misiunilor spațiale prelungite, inclusiv zboruri cu echipaj uman spre Marte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu