Rusia ar fi desfăşurat peste 420.000 de soldaţi în zonele ocupate din Ucraina. Nou atac cu drone asupra Kievului

Rusia ar fi desfăşurat peste 420.000 de soldaţi în zonele ocupate din Ucraina. Nou atac cu drone asupra Kievului / Foto: Pixabay
Rusia ar fi desfăşurat peste 420.000 de soldaţi în zonele ocupate din Ucraina. Nou atac cu drone asupra Kievului / Foto: Pixabay

Rusia ar fi desfăşurat peste 420.000 de soldaţi în zonele ocupate din estul şi sudul Ucrainei.

Rusia a desfăşurat peste 420.000 de soldaţi în zonele ocupate din estul şi sudul Ucrainei, a afirmat sâmbătă un general al serviciilor ucrainene de informaţii militare, transmite Agerpres, citând  AFP.

"Federaţia Rusă a concentrat peste 420.000 de soldaţi în teritoriile noastre ocupate temporar, printre care Crimeea", a declarat într-o conferinţă Vadim Skibiţki, şef adjunct al serviciilor de informaţii din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării.

Această cifră "nu include Garda naţională rusă şi alte structuri speciale însărcinate de menţinerea puterii de ocupaţie pe teritoriile noastre", a adăugat Skibiţki.

"Drone desfăşurate în Crimeea sunt folosite împotriva porturilor noastre Ismail şi Reni"



În ultima lună, Rusia a folosit Peninsula ucraineană Crimeea, pe care a anexat-o în 2014, pentru a "ataca infrastructura portuară" din sudul Ucrainei, a afirmat el.

"Drone desfăşurate în Crimeea sunt folosite împotriva porturilor noastre Ismail şi Reni" prin care cerealele ucrainene au fost transportate prin Marea Neagră până la ieşirea Moscovei dintr-un acord internaţional în iulie, a detaliat responsabilul.

Viceministrul Apărării, Ganna Maliar, a declarat, la rândul său, că ruşii aspirau să recucerească zonele din regiunea Harkov (nord-est) eliberate în urmă cu un an de armata ucraineană.

Viceministrul Apărării al Ucrainei: Vor să-şi ia revanşa



"Vor să-şi ia revanşa", a spus ea. "Sarcina lor în est este, de asemenea, să ne deconcentrăm forţele, astfel încât să nu le putem centraliza în zona Bahmut, unde avansăm cu succes", a subliniat Maliar.

Armata rusă continuă să aibă un avantaj faţă de ucraineană la capitolul armament, pe fondul lentei contraofensive ucrainene, în desfăşurare din iunie, a recunoscut ea.

"Trebuie să recunoaştem că inamicul este puternic, că are mai mulţi oameni şi mai multe arme", a spus Maliar.

Numai săptămâna trecută, armata rusă a tras "aproape 400.000 de obuze" asupra poziţiilor ucrainene de pe frontul de est, în timp ce "noi putem folosi de opt ori mai puţină" muniţie, a adăugat ea.

Nou atac cu drone rusești asupra Kievului

Totodată, potrivit autorităţilor ucrainene, mai multe drone ruseşti au atacat Kievul duminică în zori, scrie AFP. O corespondentă a agenţiei France Presse a auzit peste zece explozii în cursul nopţii.

Potrivit şeful administraţiei civile şi militare locale, Serhii Popko, mai multe resturi de la dronele doborâte de apărarea aeriană ucraineană au căzut în districtele Sviatoşinskii, Podilskii şi Şevcenkivskii. Autorităţile ucrainene nu au precizat imediat dacă toate dronele au fost doborâte sau dacă unele au lovit direct oraşul.

Resturi au căzut peste o clădire rezidenţială din cartierul Şevcenkivskii, din centrul Kievului, fără a provoca victime, dar au declanşat un incendiu care a fost stins de proprietarii clădirii, a declarat Popko pe Telegram.

În districtul Sviatoşinskii, situat în vestul capitalei, resturi au provocat un incendiu în parcul Sovkii, una dintre cele mai cunoscute grădini publice ale oraşului, a declarat primarul Kievului, Vitali Kliciko, pe Telegram.

În districtul Podilskii din centrul Kievului, resturi au căzut pe un spaţiu deschis şi medicii sosiţi la faţa locului acordă îngrijiri unei persoane care a suferit un atac de "stres acut", potrivit edilului, care a precizat resturi în flăcări au căzut pe un drum din districtul central Solomianskii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel