Unul dintre punctele prin care Rusia ar putea ataca Ucraina este zona de excludere a Cernobîl, aflată la graniță cu Belarus.
Dacă Rusia decide să invadeze Ucraina și să ia cea mai scurtă cale către capitală, aceasta va fi prin zona de excludere a Cernobîl, unul dintre cele mai radioactive locuri din lume, scrie Sky News. Rusia a anunțat deja că trimite trupele în Belarus pentru niște exerciții militare.
Rusia mută trupe în Belarus pentru a participa la manevrele comune „Allied Resolve-2022”. Acestea vor implica aproape toate Forțele Armate din Belarus, precum și părți din Districtul Militar de Est, Forțele Aerospațiale și Forțele Aeriene ale Rusiei.
Zona de excludere are 30 de km, înconjoară centrala nucleară de la Cernobîl și teritoriile puternic contaminate după accidentul nuclear din 26 aprilie 1986. Cernobîl este aproape de capitala Ucrainei și asta îl face important din punct de vedere strategic, deoarece la nord de zona de excludere se află granița cu aliatul Rusiei, Belarus. Ucraina a sporit deja prezența militară în zonă, de teamă că Rusia ar putea ataca anume pe acolo.
Jurnaliștii Sky News au fost într-o excursie la Cernobîl pentru a analiza posibilitatea ca Rusia să folosească acest punct pentru a ajunge mai ușor spre Kiev. Aceștia au pornit însoțiți de un ghid din capitala Ucrainei și au ajuns în Prîpeat în doar câteva ore. Au vizitat orașul și au constatat că acesta este parcă înghețat in timp. Radiația încă este prezentă, dar nu mai e la fel de periculoasă, la 36 de ani de la catastrofă.
„În afară de reactorul acum închis într-un enorm sarcofag de oţel şi beton, şi‚ în afară de oraşul pustiu Prîpeat, zona de excludere de la Cernobîl este un spaţiu vast, deschis. Perfect pentru o invazie cu tancurile ruseşti, din Belarus, direct spre Kiev.”, a explicat Dominic Waghorn, Sky News.
Ordinul de a goli vasta zonă de excludere a Cernobîlului a venit de la Moscova. Tocmai din acest motiv există acum temeri că noi ordine ale liderului de la Kremlin ar putea trimite trupe rusești anume acolo. Militarii nu au nimic de luat din Prîpeat, cu excepția celui mai scurt drum către capitala Ucrainei. Dacă militarii ruși aflați în belarus ar alege să meargă spre sud, ar trece pe lângă ceea ce a fost cândva cel mai periculos loc din lume.
Amenințarea sporită a Rusiei a determinat Ucraina să-și intensifice desfășurarea în zona de excludere, trimițând încă 7.500 de polițiști de frontieră în ultimele două luni.
„Zona Cernobîl este o zonă cu pericol sporit. Am crescut puterea de protecție, am crescut numărul de patrule și am crescut numărul de oameni din aceste patrule.”, a declarat locotenent-colonelul Yuri Shakraichuk de la Serviciul de Grăniceri de Stat din Ucraina pentru Sky News.
Jurnaliștii s-au alăturat polițiștilor de frontieră aflați în patrulare. I-au descris ca pe niște soldați, doar că trusa lor conține și aparate care măsoară radiațiile.
„Dacă dispozitivul se stinge, patrula va părăsi teritoriul contaminat cât mai curând posibil. De asemenea, toate rutele pe care le parcurg patrulele de frontieră sunt monitorizate și patrulele nu merg în locurile unde radiațiile sunt mari. Pentru a monitoriza zonele contaminate, folosim drone.”, a mai spus locotenent-colonelul Shakraichuk.
Dacă rușii invadează, polițiștii de frontieră ucraineni speră să-i vadă venind la timp și să cheme întăriri. Dacă forțele ruse pot trece prin Cernobîl, terenul până la Kiev este unul agricol, plat, și pădure. În doar câteva ore de mers vor ajunge până în capitala Ucrainei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu